StiripesurseȘtirile zileiPeste jumătate din populaţia oraşului New Delhi ar fi fost infectaţi...

Peste jumătate din populaţia oraşului New Delhi ar fi fost infectaţi cu COVID-19

Publicat:

Peste jumătate din cei 20 de milioane de locuitori ai New Delhi e posibil să fi fost infectaţi cu noul coronavirus, potrivit unui studiu serologic guvernamental, ale cărui descoperiri sunt în concordanţă cu cercetări anterioare din sectorul privat, informează Reuters, potrivit agerpres.

India a raportat 10,8 milioane de infecţii COVID-19, cel mai ridicat bilanţ după Statele Unite. Dar studiul de marţi, bazat pe 28.000 de teste, sugerează că cifra reală în rândul celor 1,35 de miliarde de locuitori este semnificativ mai mare, apropiindu-se de nivelurile imunităţii de turmă.

Citeşte şi: Teheranul cere UE să medieze criza dintre Iran şi SUA

”În cadrul celui de-al cincilea studiu serologic realizat în capitala New Delhi, au fost detectaţi anticorpi pentru (coronavirus) la 56,13% din populaţia oraşului”, a declarat pe Twitter ministrul Sănătăţii din Delhi, Satyendar Jain, după publicarea studiului.

Teste separate realizate pe mai bine de 700.000 de persoane de pe întreg teritoriul Indiei de compania de diagnosticare Thyrocare Technologies au arătat că e posibil ca 55% din populaţie să fi fost deja infectată, a declarat pentru Reuters săptămâna trecută directorul acestei companii.


Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), este necesar ca cel puţin 60% până la 70% din populaţie să aibă imunitate pentru a sparge lanţul transmiterii, deşi oficiali indieni au spus că şi un nivel mai scăzut poate încetini transmiterea virusului.

Jain a precizat că New Delhi a învins în mare parte COVID-19, iar cazurile zilnice şi decesele raportate în India au ajuns marţi la un minim al ultimilor opt luni.

Per ansamblu, a raportat 154.486 de decese asociate COVID-19, ceea ce înseamnă că ţara a înregistrat o rată de mortalitate relativ scăzută.

Citeşte şi: Actorul îndrăgit de o generaţie întreagă A MURIT la 44 de ani

Unul dintre factorii care au contribuit la această situaţie este media mică de vârstă a populaţiei ţării, susţin experţii medicali. Două state cu o populaţie relativ mai îmbătrânită – Kerala, cu 3.459 cazuri şi Maharashtra, cu 1.948 – reprezintă în prezent aproape 70% dintre noile cazuri de infectare.

India a vaccinat aproape 4 milioane de persoane începând cu mijlocul lui ianuarie, când a debutat ce mai mare campanie de vaccinare din lume, aşa cum a fost supranumită de autorităţi, care are drept ţintă inocularea a peste 300 de milioane de persoane până în august.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

Psihologii explică de ce generațiile anilor ’60 și ’70 fac față mai bine dificultăților

Persoanele născute în anii '60 și '70 sunt mai reziliente nu pentru că au avut o educație mai bună. Psihologii spun că motivul real...

Suedia îi îndeamnă pe părinți să nu folosească telefoanele în preajma copiilor

Agenția de sănătate publică din Suedia le-a recomandat părinților să declare anumite zone ale locuinței drept spații fără telefoane și să pună telefoanele mobile...

Un singur fruct susține sănătatea inimii, creierului și intestinului

Strugurii sunt fructul numărul unu recomandat de nutriționiști pentru sănătatea inimii, creierului și intestinului. Un studiu publicat în Journal of Agriculture and Food Chemistry...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.