StiripesurseExterneUE condamnă 'foarte ferm' ameninţările care vizează controalele vamale din Irlanda...

UE condamnă ‘foarte ferm’ ameninţările care vizează controalele vamale din Irlanda de Nord

Publicat:

Uniunea Europeană a condamnat “foarte ferm” marţi “orice ameninţare de violenţă” împotriva persoanelor însărcinate să efectueze în Irlanda de Nord controalele vamale introduse în urma Brexit-ului, suspendate luni de autorităţi pe fondul nemulţumirii din rândul unioniştilor, relatează AFP, potrivit agerpres.

Aceste controale sanitare şi veterinare au fost întrerupte luni seară în porturile Belfast şi Larne de autorităţile locale, din cauza îngrijorărilor privind securitatea personalului implicat.

Citeşte şi: Teheranul cere UE să medieze criza dintre Iran şi SUA

“Condamnăm foarte ferm orice ameninţare de violenţe împotriva membrilor personalului portuar sau (…) al oricărei persoane care îşi îndeplineşte îndatoririle şi pune în aplicare acordul de retragere” în Irlanda de Nord, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

“În astfel de circumstanţe, înţelegem pe deplin că deciziile luate de autorităţile nord-irlandeze constau în sistarea provizorie a unui anumit număr de controale”, a adăugat el, în cadrul unei conferinţe de presă.


Intrarea în vigoare de la 1 ianuarie a noului regim de după Brexit a dus la instituirea de controale vamale pentru mărfurile care traversează Marea Irlandei între provincia britanică Irlanda de Nord şi Regatul Unit.

Pentru a evita revenirea la o frontieră fizică între naţiunea britanică şi Republica Irlanda, membră a UE, Irlanda de Nord face în continuare parte din piaţa unică europeană, ceea ce provoacă furia unioniştilor, partizanii menţinerii provinciei în Regatul Unit.

Colectivitatea locală care răspunde de portul Larne a vorbit luni despre o recrudescenţă a “comportamentelor ameninţătoare”, în special despre înmulţirea unor graffiti “care descriu personalul din porturi drept ‘ţinte’ “.

La rândul său, UE a cerut personalului său care lucrează în Irlanda de Nord “să nu asigure misiunile care îi revin” marţi.

Citeşte şi: Actorul îndrăgit de o generaţie întreagă A MURIT la 44 de ani

Miercuri urmează să aibă loc o videoconferinţă cu participarea vicepreşedintelui Comisiei Europene Maros Sefcovic, a ministrului britanic însărcinat cu coordonarea activităţii guvernamentale Michael Gove, precum şi a unor responsabili ai guvernului nord-irlandez.

“Indiferent care ar fi motivele, ameninţările cu violenţe sunt inacceptabile. Punct final. Însă situaţia (tensiunilor asupra controalelor portuare) există de ceva timp”, potrivit purtătorului de cuvânt.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.