StiripesurseȘtirile zileiLovitura de stat din Myanmar era 'inevitabilă', potrivit şefului armatei

Lovitura de stat din Myanmar era ‘inevitabilă’, potrivit şefului armatei

Publicat:

Lovitura de stat militară care s-a produs luni în Myanmar era “inevitabilă”, a afirmat marţi şeful armatei, gen. Min Aung Hlaing, care concentrează acum cea mai mare parte a puterilor, relatează AFP, scrie agerpres.

“Acest rezultat era inevitabil pentru ţară şi de aceea l-am ales”, a declarat generalul Min Aung Hlaing, potrivit paginii de Facebook oficiale a armatei, a doua zi după puciul condamnat de comunitatea internaţională.

Citește și : Cancerul de sân este cel mai răspândit tip de cancer în lume (OMS)

Tot marţi, SUA au anunţat, prin vocea unei responsabile a Departamentului de Stat, că Washingtonul consideră că armata din Myanmar a comis o “lovitură de stat” împotriva guvernului civil al lui Aung San Suu Kyi, ceea ce va declanşa o reducere a ajutorului american.

“După o examinare atentă a faptelor şi circumstanţelor, am ajuns la concluzia că Aung San Suu Kyi, şefa partidului la putere în Birmania, şi Win Myint, preşedintele guvernului ales, au fost înlăturaţi în urma unei lovituri de stat militare pe 1 februarie”, le-a spus responsabila Departamentului de Stat jurnaliştilor, folosind fostul nume al ţării.


O revizuire a ajutorului de stat al SUA către Myanmar va începe imediat, notează dpa. Evaluarea loviturii de stat atrage restricţii la asistenţa externă pe care SUA o pot furniza guvernului din Myanmar, dar Washingtonul furnizează deja foarte puţină asistenţă directă pentru guvernul ţării.

SUA îşi vor continua programele în beneficiul poporului din Myanmar, inclusiv asistenţă umanitară pentru refugiaţi şi sprijin pentru grupurile societăţii civile care promovează democraţia.

Grupurile armate ale minorităţilor etnice din Myanmar, care controlează circa o treime din teritoriu, au condamnat marţi lovitura de stat şi au anunţat că ies din procesul de pace, scrie AFP.

Citește și : Procesul lui Aleksei Navalnîi într-un dosar în care CEDO a condamnat deja Rusia

Când au pus luni mâna pe putere, generalii din Myanmar au anunţat prelungirea până la sfârşitul lui februarie a încetării focului cu aceste facţiuni foarte numeroase, dintre care unele luptă de decenii pentru mai multă autonomie pentru comunităţile pe care le reprezintă. Militarii din Myanmar au dat de altfel asigurări că vor să continue negocierile de pace cu unele dintre aceste grupuri din regiunile frontaliere.

“Cum se poate discuta cu armata, când ea a organizat o lovitură de stat? Asta nu corespunde normelor democratice”, a declarat comandantul Kharm Sarm, un purtător de cuvânt al Consiliului de restauraţie a statului Shan, în nordul Myanmar, explicând că este imposibil să dialoghezi cu un guvern care nu este democratic ales.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

Zeci de moldoveni au căzut pradă escrocilor în doar 24 de ore. Prejudiciul este de milioane

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 2 milioane de lei,...

Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu Marta Kos, Comisară europeană pentru Extindere, aflată în vizită în Republica Moldova cu...

Consolidarea capacităților de combatere a traficului de droguri – subiect de discuții la IGP

Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Lilian Carabeț a avut o întrevedere cu experții Programului Internațional de Asistență pentru Formare în Investigații Penale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.