StiripesurseȘtirile zileiSenatul american deschide calea adoptării planului de relansare al lui Biden

Senatul american deschide calea adoptării planului de relansare al lui Biden

Publicat:

Senatul american a aprobat vineri, la primele ore ale dimineţii, la limită, o moţiune bugetară care deschide calea adoptării în Congres în următoarele săptămâni – cu sau fără sprijinul republicanilor – a planului de ajutor economic în contextul epidemiei de COVID-19 în valoare de 1,9 trilioane de dolari, proiect dorit de Joe Biden, care reprezintă prima mare măsura legislativă majoră a noului preşedinte, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres

La capătul unei nopţi de dezbateri maraton, de circa 15 ore, în hemiciclu, şi a votării succesive a zeci de amendamente, Senatul s-a trezit într-un blocaj partizan de 50-50 privind trecerea planului bugetar. Vicepreşedinta Kamala Harris a făcut ca impasul să fie depăşit, aşa cum prevede Constituţia, iar votul său “pentru” a asigurat victoria democraţilor, ceea ce permite trimiterea documentului în Camera Reprezentanţilor pentru aprobarea finală.

Citește și : Indonezia INTERZICE obligativitatea purtării vălului islamic în şcoli

Este pentru prima oară când Harris, în rolul ei de preşedinte al Senatului, a exprimat un vot decisiv după ce a depus jurământul ca prima femeie vicepreşedinte la 20 ianuarie.

Este un “prim pas uriaş şi în spiritul armoniei” spre adoptarea proiectului de lege privind ajutorul COVID pe care Biden l-a plasat în fruntea agendei sale legislative, a declarat liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer.


Totuşi, votul de vineri rămâne unul procedural care nu are propriu-zis rolul să aprobe planul de ajutor. Cu toate acestea, el deschide calea democraţilor spre aprobarea acestuia pe baza unui vot majoritar simplu, limitând astfel posibilităţile de blocaje din partea republicanilor, dintre care mulţi protestează împotriva costurilor ridicate ale măsurilor luate în considerare.

Citeşte şi:  Kim Jong Un a plecat spre Rusia pentru summitul cu Vladimir Putin

Citește și : Vaticanul cere o întrunire a Consiliului de Securitate al ONU pe tema accesului la vaccinuri

Preşedintele Biden a întins mâna către tabăra republicană pentru a discuta un compromis, dar a avertizat că este gata să acţioneze şi fără ei, apreciind că statul trebuie să intervină în mod urgent într-un moment în care pandemia de coronavirus continuă să asfixieze economia americană. Miercuri, SUA au depăşit pragul de 450.000 de decese din cauza COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Aur și argint pentru elevii români la un important turneu internațional de informatică

România a obținut 6 medalii de aur și 2 de argint la ediția din 2026 a competiției International Advanced Tournament in Informatics, a anunțat...

Paradox. De ce tocmai fructele și legumele pot crește riscul de cancer pulmonar la nefumători

O dietă bogată în fructe, legume și cereale integrale este asociată în mod surprinzător cu un risc mai mare de cancer pulmonar la tinerii...

Ciorba de burtă – Război și pace în farfurie

De unde avea să știe Imperiul Otoman, atunci când a prădat tot în calea lui, c-o să ajungă să se certe cu Grecia pe...

Anchetă după ce o mașină autonomă a rupt o barieră și a trecut prin fața unui tren

O anchetă a început în SUA după ce o mașină autonomă a rupt o barieră și a trecut prin fața unui tren. Bărbatul aflat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.