StiripesurseȘtirile zileiAntony Blinken a discutat pentru prima dată la telefon cu omologul...

Antony Blinken a discutat pentru prima dată la telefon cu omologul său saudit

Publicat:

Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat pentru prima dată la telefon cu ministrul de externe saudit, au relatat sâmbătă media de stat saudite citate de Reuters, potrivit agerpres.  

Şeful diplomaţiei saudite, prinţul Faisal bin Farhan Al Saud, l-a felicitat pe Blinken pentru noul post pe care l-a preluat oficial la sfârşitul lui ianuarie şi a precizat că regatul speră să lucreze împreună cu SUA pentru a răspunde la provocările comune şi pentru menţinerea stabilităţii regionale, a consemnat agenţia de presă SPA.

Citește și : Varianta britanică a SARS-CoV-2, descoperită în 71% din cazurile noi de infectare din Slovacia

Noua administraţie a preşedintelui american Joe Biden a afirmat săptămâna aceasta că va pune capăt susţinerii acordate de Washington operaţiunilor militare saudite din Yemen şi va intensifica măsurile diplomatice vizând încetarea războiului din Yemen prin numirea unui emisar special pentru Yemen, indicând totodată că aşteaptă ca Riadul să-şi îmbunătăţească prestaţia în materie de drepturile omului.

Vineri, SUA au anunţat de asemenea că vor retrage desemnarea ca organizaţie teroristă a mişcării rebelilor houthi din Yemen – împotriva cărora luptă coaliţia condusă de Arabia Saudită -, în răspuns la criza umanitară din Yemen, aminteşte Reuters.


Citește și : Spania a raportat un prim caz de infectare cu varianta braziliană a coronavirusului

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.