StiripesurseȘtirile zileiCel puţin nouă morţi şi 150 de persoane date dispărute după...

Cel puţin nouă morţi şi 150 de persoane date dispărute după fragmentarea şi prăbuşirea unui gheţar din Munţii Himalaya

Publicat:

Cel puţin nouă persoane fost ucise şi alte 150 sunt date dispărute după o viitură produsă pe un râu din nordul Indiei, provocată duminică de fragmentarea şi prăbuşirea unui gheţar din Munţii Himalaya, a anunţat Poliţia indiană, citată de AFP şi DPA, potrivit agerpres

“Am localizat cel puţin nouă cadavre în albia râului. Cel mai recent bilanţ ridică numărul persoanelor dispărute la 150. Şi alte 16-17 persoane sunt blocate într-un tunel”, a declarat SS Deswal, directorul general al Poliţiei de Frontieră Indo-Tibetană (ITBP).

Citește și : Jurnalistul egiptean Mahmoud Hussein, eliberat după patru ani de detenţie preventivă

Un fragment dintr-un gheţar s-a desprins şi a alunecat în albia râului Dhauliganga. Apele râului, umflate brusc de volumul mare de gheaţă, au măturat tot ce le-a stat în cale la trecerea lor prin acea vale îngustă, inclusiv un baraj de acumulare, proiectul unei hidrocentrale, poduri şi drumuri, potrivit imaginilor publicate pe reţelele de socializare de locuitorii din zonă, cuprinşi de panică.

Cele mai multe dintre cele 150 de persoane dispărute sunt angajaţi ai centralei electrice Tapovan, situată în proximitatea unui baraj care a fost spart de acea viitură.


Echipele de salvare au depus eforturi susţinute pentru evacuarea de urgenţă a zecilor de sate din regiune şi pentru a ajunge la tunelul în care au rămas blocate mai multe persoane.

Uttarakhand este un stat federal indian situat în masivul Himalaya, de unde izvorăşte fluviul Gange.

Majoritarea satelor care sunt pe cale de a fi evacuate se află pe colinele care mărginesc râul Dhauliganga, un afluent al Gangelui.

Autorităţile indiene au golit ca măsură de precauţie două baraje, pentru a evita astfel creşterea bruscă a apelor fluviului Gange în oraşele Rishikesh şi Haridwar, şi au interzis rezidenţilor din aceste două oraşe să se apropie de malurile fluviului sacru.

“India este alături de Uttarakhand şi întreaga naţiune se roagă pentru siguranţa tuturor oamenilor de acolo”, a declarat pe Twitter prim-ministrul indian Narendra Modi.

Citește și : Chile a vaccinat anti-covid 556.000 de oameni în ultimele trei zile

Din cauza topografiei sale deluroase, regiunea în care s-a produs viitura este predispusă la astfel de dezastre naturale. Experţii sunt de părere că degradarea mediului înconjurător, provocată de lărgirea drumurilor şi amenajarea de hidrocentrale, au făcut ca întreaga zonă să devină şi mai vulnerabilă.

În iunie 2013, ploile torenţiale, cauzate de cel mai abundent sezon musonic din ultimii 90 de ani, au provocat inundaţii catastrofale, care au făcut aproape 6.000 de victime.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Adrian Veştea – premier desemnat în România: ‘Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică’

Premierul desemnat Adrian Veştea a transmis că îşi asumă această responsabilitate într-un moment de criză politică, mulţumindu-i preşedintelui Nicuşor Dan pentru încrederea acordată. "Îmi asum...

Elon Musk a ajuns primul trilionar din lume

Puțini lideri din lumea afacerilor s-au integrat atât de profund în cultura populară precum Elon Musk, antreprenorul ambițios care a devenit o figură centrală...

Pentru astăzi sunt prognozate ploi în nord și temperaturi de până la +26°C

Meteorologii prognozează pentru duminică, 14 iunie, averse cu descărcări electrice în nordul R. Moldova și cer noros în centrul și sudul țării. Maximele termice...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.