StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden susţine că doreşte o 'competiţie extremă' cu China, nu...

Joe Biden susţine că doreşte o ‘competiţie extremă’ cu China, nu un ‘conflict’

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a atenţionat că rivalitatea între SUA şi China va lua forma unei “competiţii extreme”, asigurând totodată că vrea să evite “un conflict” între primele două puteri mondiale, informează duminică AFP şi Reuters, potrivit agerpres.  

Preşedintele american a explicat că nu a discutat deocamdată cu omologul său chinez Xi Jinping, dar a precizat că “nu există niciun motiv să nu-l contacteze”. “El este foarte dur. El nu are – şi nu spun asta ca o critică, aceasta este realitatea – el nu are nicio uncie de democraţie în el”, a adăugat Joe Biden, potrivit unor fragmente dintr-un interviu acordat CBS difuzate duminică.

Citește și : Jurnalistul egiptean Mahmoud Hussein, eliberat după patru ani de detenţie preventivă

China este considerată în mod unanim la Washington adversarul strategic numărul 1 al SUA şi principala provocare pe scena internaţională. Cu toate acestea, noul preşedinte american a fost foarte vag asupra acestui dosar în timpul primului său discurs de politică externă susţinut joi. El a promis că se va opune avansării autoritarismului, “în special ambiţiilor crescânde ale Chinei”.

De asemenea, el s-a angajat, fără a spune cum, să “contreze abuzurile economice ale Chinei”, “acţiunile sale agresive”, şi să apere drepturile omului, conlucrând în acelaşi timp cu Beijingul “atunci când va fi în interesul Americii”.


Presat de CBS să spună puţin mai mult despre intenţiile sale, Biden a afirmat că vrea să se concentreze pe regulile internaţionale. “Nu vreau să gestionez aceasta precum Trump. Nu trebuie să avem un conflict. Însă va exista o competiţie extremă”, a spus Biden, subliniind că îl cunoaşte destul de bine pe Xi Jinping, pentru că a avut, în calitate de vicepreşedinte al lui Barack Obama în perioada 2009-2017, “24-25 de ore de discuţii cu el”.

Citește și : Chile a vaccinat anti-covid 556.000 de oameni în ultimele trei zile

Confruntarea între China şi SUA a căpătat accente de război rece în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, în pofida ambivalenţei lui, care şi-a concentrat iniţial atacurile pe frontul comercial afişând în acelaşi timp “prietenia” sa pentru Xi Jinping, pentru a se plasa mai târziu de partea liniei dure a secretarului său de stat Mike Pompeo.

Preşedintele chinez a atenţionat la sfârşitul lui ianuarie împotriva unui nou război rece, care ar duce, potrivit lui, la “un impas”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.