StiripesurseȘtirile zileiZece morţi şi nouă dispăruţi într-o alunecare de teren în Indonezia

Zece morţi şi nouă dispăruţi într-o alunecare de teren în Indonezia

Publicat:

Echipele de salvare au scos de sub dărâmături 10 cadavre şi doi supravieţuitori după ce o alunecare de teren provocată de ploi, duminică seara, a îngropat mai multe case în districtul Nganjuk din provincia indoneziană Java de Est, a declarat oficialul local Novi Hidayat, potrivit DPA şi agerpres.

“Douăzeci şi unu de oameni au fost îngropaţi de alunecarea de teren. Am reuşit să scoatem 12, dintre care doi sunt încă în viaţă”, a precizat Novi, adăugând că echipele de salvare continuă să caute nouă dispăruţi.

Citește și: Din ce în ce mai puțini americani se infectează cu coronavirus

Agenţia Naţională pentru Gestionarea Dezastrelor precizase anterior că 14 persoane fuseseră rănite în urma alunecării de teren.


În altă parte a provinciei, nouă sate au fost afectate de viituri, apa ajungând în case până la un metru, a precizat agenţia citată.

Citește și: SUA condamnă uciderea turcilor de militanții PKK

Inundaţiile şi alunecările de teren soldate cu victime sunt frecvente în Indonezia în timpul sezonului ploios, care durează din octombrie până în aprilie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Usatîi s-a inspirat din Cupa Mondială şi o compară pe Maia Sandu cu Lionel Messi: ‘PAS este Argentina obosită!’

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a recurs la o comparație inspirată din fotbal înaintea ședinței Parlamentului în care Guvernul condus de premierul desemnat Vasile...

Tofan promite că va vorbi săptămânal cu antreprenorii

Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea încrederii antreprenorilor și atragerea de noi investiții în Republica Moldova. Acesta...

Contribuabilii au termen până pe 27 iulie pentru declararea și achitarea taxelor locale

Termenul-limită pentru prezentarea Dării de seamă privind taxele locale (Forma TL13) aferente semestrului I al anului 2026, precum și pentru achitarea taxelor locale calculate,...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.