StiripesurseȘtirile zileiAustralia aprobă vaccinul AstraZeneca

Australia aprobă vaccinul AstraZeneca

Publicat:

Australia a aprobat vaccinul anti-COVID19 dezvoltat de AstraZeneca, al doilea vaccin împotriva noului coronavirus aprobat spre utilizare în această ţară, informează marţi dpa, potrivit agerpres.

Administraţia Bunurilor Terapeutice (Therapeutic Goods Administration, TGA) a aprobat provizoriu vaccinul după ce acesta a îndeplinit standarde stricte în ceea ce priveşte siguranţa, calitatea şi eficacitatea, a declarat autoritatea de reglementare marţi.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Vanuatu

Vaccinul a fost aprobat pentru adulţii cu vârsta de peste 18 ani, însă autoritatea de reglementare a precizat că decizia de a-i imuniza cu acesta pe cei cu vârsta de peste 65 de ani ar trebui luată de la caz la caz.

Premierul Scott Morrison a cerut tuturor australienilor să asculte sfaturile medicale oficiale, în condiţiile în care sondajele de opinie indică că aproximativ 20% din populaţie este sceptică cu privire la vaccinuri.


“Avem cei mai buni experţi medicali din lume. Ei sunt cei care iau decizii cu privire la ceea ce este sigur de luat şi dacă va fi eficace”, a declarat el reporterilor din Canberra.

Vaccinul AstraZeneca va fi administrat în două doze, la 12 săptămâni distanţă, potrivit TGA.

Citeşte şi: Atac cu rachete asupra unei baze americane din Erbil

Iniţial, dozele de vaccin vor fi importate în Australia, înainte ca 50 de milioane de doze să fie fabricate local, a informat agenţia de presă AAP.

Primele doze, folosind vaccinul Pfizer/BioNtech, se vor administra începând de luni după ce un transport de 142.000 de doze a aterizat în Australia.

Cu o populaţie de 25 de milioane de locuitori, Australia a înregistrat circa 28.700 de cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei – o rată pe cap de locuitor semnificativ mai mică decât majoritatea ţărilor dezvoltate. În prezent, numărul de decese asociate COVID-19 este de 909.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O companie cu venituri de 81 de miliarde dolari și-a plătit directorul general cu 180 dolari pe lună

O mare companie exportatoare de aur din India este vizată de o anchetă. Asta după ce s-a aflat că firma și-a plătit directorul general...

Cum încearcă firmele să influențeze răspunsurile ChatGPT și Gemini

Companiile nu se mai luptă doar pentru primele poziții în Google. Odată cu popularizarea chatboturilor bazate pe inteligență artificială, a apărut o nouă competiție:...

Aerul condiționat provoacă o dispută politică în Franța, pe fondul temperaturilor record

Franța este forțată să își regândească poziția față de aerul condiționat, după ce temperaturile extreme au provocat închiderea a mii de școli și au...

Metoda virală cu folie de aluminiu pe geamuri, pusă la încercare. Câte grade s-au câștigat în casă

Pe fondul temperaturilor extreme, tot mai mulți oameni caută metode simple și ieftine pentru a-și răcori locuințele. Unul dintre cele mai populare trucuri de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.