StiripesurseȘtirile zileiMacron cere o implicare europeană sporită împotriva jihadiştilor din Sahel

Macron cere o implicare europeană sporită împotriva jihadiştilor din Sahel

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut marţi ”decapitarea” grupărilor jihadiste afiliate Al Qaida care sunt în continuare o ameninţare în Sahel, în timp ce statelor din această regiune a Africii le-a cerut să ia iniţiativa politică şi autoritatea statală să revină în teritoriile abandonate, iar celor europene să-şi unească eforturile pentru a combate terorismul islamist în Sahel, relatează agenţiile AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Liderul de la Elysee participă începând de luni prin videoconferinţă la summitul G5 Sahel, ce reuneşte în capitala ciadiană N’Djamena cinci ţări, Burkina Faso, Ciad, Mali, Mauritania şi Niger, întâlnire menită să facă un bilanţ al acţiunilor desfăşurate în timpul scurs de la summitul desfăşurat cu un an în urmă în Franţa.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Vanuatu

În pofida revendicării unor succese tactice, atacuri au loc aproape zilnic în Mali, Burkina Faso şi Niger, criza începută cu opt ani în urmă în nordul Mali perpetuându-se până în ziua de azi, iar pragul de două milioane de persoane strămutate a fost depăşit anul acesta în ianuarie.

Numeroase grupuri teroriste rămân active în regiunea Sahelului, unele fiind loiale grupărilor Statul Islamic sau Al Qaida, în timp ce altele sunt grupări rebele locale.


Combaterea terorismului s-a dovedit a fi foarte dificilă în această regiune, unde a fost desfăşurată misiunea antijihadistă Barkhane pentru care Franţa a mobilizat peste 5.100 de soldaţi, după ce în anul 2013 armata franceză a intervenit în nordul Mali în cadrul misiunii Serval, reuşind atunci să alunge în mare parte jihadiştii din acea regiune. Dar sărăcia, şomajul şi creşterea rapidă a populaţiei formează în Sahel un teren fertil pentru recrutări în mişcările jihadiste.

În intervenţia sa, Macron a mulţumit Republicii Cehe, Estoniei, Portugaliei şi Suediei pentru implicarea în task force-ul Takuba, o iniţiativă condusă de Franţa pentru acordarea de asistenţă armatei statului Mali.

Citeşte şi: Atac cu rachete asupra unei baze americane din Erbil

Preşedintele francez a cerut şi un angajament sporit din partea altor state europene pentru combaterea terorismului în Sahel, apel însă respins de Germania, care a transmis că nu va trimite trupe suplimentare în această regiune a Africii.

”Germania participă cu trupe numeroase atât în misiunile internaţionale în Sahel, în (misiunea europeană de instruire) EUTM şi (misiunea ONU) Minusma”, a declarat ministrul german de externe Heiko Maas, citat de Reuters. ”Pentru moment, nu intenţionăm să ne angajăm în alte misiuni, ci mai degrabă să ne concentrăm pe ceea ce facem deja”, a precizat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.