StiripesurseȘtirile zileiAmericanii reînnoiesc alianţa QUAD

Americanii reînnoiesc alianţa QUAD

Publicat:

Statele Unite au anunţat pentru joi discuţii cu Australia, India şi Japonia, noul preşedinte Joe Biden reînnoind astfel această alianţă strategică supranumită QUAD, în pofida avertismentelor Chinei, transmite AFP, potrivit agerpres.

Departamentul de Stat al SUA a anunţat că secretarul de stat Antony Blinken se va întâlni cu omologii săi din cele trei ţări. Pe agenda discuţiilor: pandemia de COVID-19 şi schimbările climatice.

Citeşte şi: Merkel cere o soluţie diplomatică în dosarul iranian

“Aceste discuţii cu miniştrii de externe ai QUAD sunt esenţiale pentru a avansa obiectivele noastre comune privind o regiune indo-pacifică liberă şi deschise şi pentru a face faţă provocărilor epocii noastre”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Formatul QUAD (Quadrilateral Security Dialogue), un grup strategic informal iniţiat în 2007, este un proiect care a fost puternic încurajat de fostul prim-ministru japonez, Shinzo Abe, care dorea o contrapondere pentru o China din ce în ce mai puternică şi mai ambiţioasă.


Citeşte şi: Joe Biden l-a sunat pe Bibi Netanyahu

În luna noiembrie, ţările membre QUAD au realizat manevre navale comune importante în Golful Bengal.

Ziarul chinez Global Times l-a avertizat recent pe preşedintele Joe Biden că reînnoirea alianţei QUAD ar fi “o greşeală strategică importantă” şi că acesta riscă o “confruntare strategică serioasă” cu Beijingul dacă încearcă să îi limiteze influenţa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

De la începutul lunii iulie până în prezent, motorina s-a scumpit cu 4 lei și 29 de bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 22 iulie. Astfel, un litru de benzină A95 va...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.