StiripesurseȘtirile zileiRebelii hutu dau vina pe armată pentru asasinarea ambasadorului italian

Rebelii hutu dau vina pe armată pentru asasinarea ambasadorului italian

Publicat:

Rebelii hutu din Forţele democratice de eliberare a Rwandei (FDLR) au negat că ar fi autorii atacului de luni în care şi-a pierdut viaţa ambasadorul Italiei în Republica Democratică Congo, în estul acestei ţări, ei arătând spre responsabilitatea armatelor congoleză şi rwandeză, transmite AFP, potrivit agerpres.

Autorităţile de la Kinshasa au acuzat luni FDLR, instalate în estul RD Congo, că sunt responsabile de atacul, descris ca ‘terorist’ de preşedintele congolez Félix Tshisekedi, în care au murit ambasadorul Luca Attanasio, garda sa de corp italiană, Vittorio Iacovacci, şi un şofer congolez al Programului Alimentar Mondial (PAM), Mustapha Milambo.

Vezi şi: NASA publică filmarea cu coborârea lui Perseverance pe Marte

Într-un comunicat intrat marţi în posesia AFP, FDLR neagă că ar fi fost ‘implicate în atacul din care a rezultat moartea ambasadorului italian şi cer autorităţilor congoleze şi MONUSCO (Misiunea ONU în RDC) să facă întreaga lumină cu privire la responsabilităţile pentru acest asasinat mârşav, în loc să recurgă la acuzaţii pripite’.

Potrivit rebelilor rwandezi, ‘convoiul ambasadorului a fost atacat în zona zisă a ”celor trei antene”, aproape de Goma, la frontiera cu Rwanda, nu departe de o poziţie a FARDC (Forţele armate ale RDC) şi a Forţelor rwandeze de apărare’ (armata rwandeză).


‘Responsabilităţile acestui asasinat mârşav trebuie căutate în rândurile acestor două armate’, acuză la rândul lor FDLR.

Drumul naţional 2, unde a fost atacat convoiul, urmează de foarte aproape graniţa rwandeză, într-o zonă montană şi cu pădure deasă, unde frontierele nu sunt etanşe.

Citeşte şi: Soţia lui ‘El Chapo’ a fost arestată pentru trafic de droguri

Autorităţile congoleze şi rwandeze neagă sistematic orice prezenţă de trupe rwandeze pe teritorul RDC.

Un expert al Barometrului de securitate din Kivu a explicat pentru AFP că ‘FDLR sunt în proximitatea locului unde s-a produs atacul. Ţine de domeniul posibilului ca aceşti rebeli rwandezi să fie responsabili de atac’, a opinat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Igor Grosu acuză opoziția de ‘ipocrizie’ după protestul de la ANRE

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a acuzat opoziția de „ipocrizie” în contextul protestului organizat împotriva unei posibile majorări a tarifelor la gaz. Șeful Legislativului susține...

Doi foști funcționari fiscali, condamnați pentru trafic de influență

Doi foști angajați ai Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS) au fost condamnați pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit...

CEC a respins inițiativa unor locuitori din comuna Coșnița care vor din nou referendum pentru revocarea primarului

Un grup de locuitori din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, a încercat să inițieze din nou un referendum local pentru revocarea primarului, însă Comisia Electorală...

Acordarea ajutorului de stat, reglementată printr-o nouă lege

Procesul de acordare a ajutorului de stat pentru întreprinderile din Republica Moldova va deveni mai transparent, mai clar și mai previzibil. Noile reguli sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.