StiripesurseȘtirile zileiAmnesty International îi RETRAGE lui Navalnîi calificativul de 'prizonier de conştiinţă'

Amnesty International îi RETRAGE lui Navalnîi calificativul de ‘prizonier de conştiinţă’

Publicat:

Organizaţia neguvernamentală Amnesty International a anunţat miercuri că îi retrage opozantului rus Aleksei Navalnîi calificativul de ‘prizonier de conştiinţă’ pe care i-l atribuise în luna ianuarie, din cauza unor afirmaţii din trecut în care instiga la ură, dar cere în continuare eliberarea sa şi califică drept politice dosarele penale împotriva sa, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Amnesty International a luat decizia internă de a nu-l mai califica pe Aleksei Navalnîi drept prizonier de conştiinţă din cauza comentariilor pe care le-a făcut în trecut’, a indicat organizaţia cu sediul la Londra, într-un email trimis France Presse, confirmând astfel informaţiile apărute anterior în mass-media ruse.

Citeşte şi: INCENDIU într-o tabără de refugiaţi din Grecia! Un copil a murit!

‘Unele dintre aceste comentarii, pe care Navalnîi nu le-a denunţat în mod public, se încadrează în categoria de apeluri instigatoare la ură, ceea ce este în contradicţie cu definiţia Amnesty pentru prizonierul de conştiinţă’, a adăugat organizaţia, care asigură că ‘va continua să se lupte pentru eliberarea sa’.

Aleksei Navalnîi (44 de ani) este încarcerat de la jumătatea lunii ianuarie, mai exact de la revenirea sa în Rusia din Germania, unde a primit îngrijiri după ce a fost otrăvit în luna august cu agent neurotoxic Noviciok de uz militar, otrăvire de care el acuză Kremlinul. Ulterior, el a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare într-un caz de fraudă datând din 2014, pe care îl denunţă ca fiind orchestrat politic.


În anii 2000, Aleksei Navalnîi a participat la numeroase manifestaţii ale Marşului rusesc, adunare anuală a micilor grupări de extremă dreaptă sau monarhiste, care folosesc cu regularitate un discurs naţionalist şi rasist pentru a critica, în special, migranţii din Asia Centrală sau din republicile musulmane din Caucazul rus.

Devenit principalul opozant al Kremlinului, el şi-a îmblânzit discursul, abandonând această retorică pe care a justificat-o prin dorinţa de a vorbi cu toate sferele opoziţiei faţă de Vladimir Putin.

Decizia Amnesty International a provocat o avalanşă de critici din partea aliaţilor lui Aleksei Navalnîi, care au apreciat că organizaţia a cedat în faţa unei campanii organizate de defăimare a acestuia.

Citeşte şi: Carles Puigdemont riscă să rămână fără imunitate europarlamentară. Spania îl aşteaptă cu cătuşe!

Aleksandr Artemiev, responsabilul AI pentru Europa de Est şi Asia Centrală, a declarat miercuri pentru portalul rusesc Meduza că Amnesty International a primit numeroase cereri de verificare a declaraţiilor lui Navalnîi, fără să excludă că aceste solicitări să fie ‘parte a unei campanii coordonate de discreditare’ a opozantului în alte ţări.

O sursă din cadrul AI a declarat, sub rezerva anonimatului, pentru publicaţia independentă rusă Mediazona că ‘persoanele având legături cu RT (Russia Today) în diferite ţări’ ar putea fi în spatele campaniei de discreditare a lui Navalnîi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.