StiripesurseSintezeSUA ar putea sista livrările de armament ofensiv către Arabia Saudită

SUA ar putea sista livrările de armament ofensiv către Arabia Saudită

Publicat:

După ce a suspendat contracte de vânzare de armament în valoare de o jumătate de dolari către Arabia Saudită, echipa preşedintelui american Joe Biden ar putea schimba întreaga politică a SUA, permiţând numai livrarea de arme “defensive”, arată surse ale agenţiei Reuters, potrivit agerpres

Patru persoane care cunosc atitudinea noii administraţii de la Washington susţin că oficialii evaluează gama de echipamente militare şi instruirea furnizată armatei saudite, pentru a stabili ce anume poate fi considerat defensiv. Ar putea fi anulate acorduri din trecut care constituie ameninţări pentru drepturile omului; s-ar putea însă merge mai departe, prin limitarea obiectului contractelor viitoare.

Citește și : Washingtonul cere armatei din Armenia să nu se bage în politică

O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american a declarat că “ne concentrăm asupra încheierii conflictului din Yemen, dar ne asigurăm în acelaşi timp că Arabia Saudită dispune de tot ce este necesar pentru a-şi apăra teritoriul şi poporul”. Ea a adăugat că Biden a promis că va înceta sprijinul militar pentru campania militară condusă de saudiţi împotriva rebelilor Houthi.

Arabia Saudită are probleme grave legate de drepturile omului, dar este totodată şi unul din cei mai apropiaţi aliaţi ai Statelor Unite, reaminteşte Reuters.


Un funcţionar parlamentar la curent cu problema afirmă că oamenii preşedintelui “încearcă să afle care este delimitarea între arme ofensive şi material defensiv”.

În termenii folosiţi de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, este pe cale să aibă loc o “recalibrare” a relaţiilor între Washington şi Riad.

Citește și : Michelle Bachelet critică Rusia și China pentru restricțiile asupra libertăților

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.