StiripesurseȘtirile zileiProteste în Bangladesh după decesul unui scriitor în închisoare. Confruntări între...

Proteste în Bangladesh după decesul unui scriitor în închisoare. Confruntări între studenţi şi poliţie

Publicat:

Capitala Bangladeshului a fost vineri scena unor confruntări între poliţie şi sute de studenţi adunaţi pentru o manifestaţie de protest după decesul cu o zi înainte, în închisoare, a unui scriitor arestat pentru că a criticat guvernul pe reţele sociale, informează AFP, potrivit agerpres.

Cel puţin zece persoane au fost rănite uşor, potrivit unui martor. Poliţia a făcut uz de bastoane şi de gaze lacrimogene împotriva studenţilor care cereau “justiţie”.

Citește și : Washingtonul cere armatei din Armenia să nu se bage în politică

Mustaq Ahmed, 53 de ani, scriitor şi crescător de crocodili, a fost arestat în mai după ce a criticat pe internet modul în care guvernul de la Dacca gestionează pandemia de COVID-19. El a fost acuzat – în virtutea unei legi foarte stricte privind securitatea digitală, lege care, potrivit detractorilor, aduce atingere libertăţii de exprimare – că a difuzat zvonuri şi s-a dedat pe Facebook unor activităţi “anti-statale”.

Autorităţile penitenciare au anunţat că scriitorul a decedat joi într-o închisoare de maximă securitate din suburbiile capitalei Dacca, după ce i s-a făcut rău.


Potrivit directorului închisorii, Mohammad Ghiasuddin, Mustaq Ahmed nu era cunoscut cu boli grave.

Avocatul scriitorului a cerut declanşarea unei anchete independente asupra circumstanţelor decesului său.

Citește și : Michelle Bachelet critică Rusia și China pentru restricțiile asupra libertăților

Urmărirea împotriva lui Ahmed în baza legii asupra securităţii digitale a reprezentat un exemplu de “cea mai rea formă de represiune”, a estimat Saad Hammadi de la organizaţia Amnesty International.

Aproximativ 2.000 de urmăriri, care au vizat inclusiv numeroşi jurnalişti, au fost declanşate după promulgarea acestei legi, în 2018, potrivit Amnesty.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.