StiripesurseȘtirile zileiPutin face o mutare interesantă în 'șahul' ruso-american

Putin face o mutare interesantă în ‘șahul’ ruso-american

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin este dispus să restabilească relaţiile cu SUA în aceeaşi măsură în care Washingtonul este pregătit pentru aceasta, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă TASS şi EFE, potrivit agerpres.

“Preşedintele Putin şi-a declarat în mai multe rânduri disponibilitatea de a restabili şi de a dezvolta în mod dinamic relaţiile noastre (cu SUA) în măsura în care şi partea americană este pregătită pentru aceasta”, a spus Peskov, întrebat dacă Putin consideră posibilă o întâlnire cu omologul său american, Joe Biden, şi dacă există ceva care să împiedice organizarea acesteia.

Citeşte şi: Trump dă de înţeles că va candida din nou la alegerile prezidenţiale din SUA

“În acest moment, nivelul de pregătire este diferit”, s-a limitat el să spună.

Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, care marţi va împlini 90 de ani, i-a îndemnat sâmbătă pe liderii rus şi american să se aşeze la masa tratativelor pentru a discuta despre reducerea armelor nucleare şi securitatea internaţională.


“Consider că este obligatoriu ca cei doi preşedinţi să se întâlnească. Experienţa mea cu (preşedintele american Ronald) Reagan arată că înainte de discuţii acesta era un conservator înveterat, dar înţelegând problema, a devenit un participant activ la procesul de dialog”‘, a spus Gorbaciov într-un interviu acordat Interfax.

Peskov a subliniat că preşedintele Putin “a fost şi este deschis dialogului cu toate ţările lumii, inclusiv cu Statele Unite, şi este dispus să rezolve prin dialog chiar şi cele mai grave dezacorduri”.

Referitor la declaraţia preşedintelui american Joe Biden din 26 februarie potrivit căruia SUA nu vor recunoaşte niciodată anexarea Crimeii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat: “Este într-adevăr imposibil de recunoscut anexarea Crimeii, nimeni nu vorbeşte despre anexarea Crimeii, pentru că nu a existat aşa ceva”, conform Interfax.

“A avut loc o reunificare a Crimeii cu Rusia în stricta conformitate cu normele dreptului internaţional”, a subliniat Peskov, evocând în acest sens referendumul desfăşurat în martie 2014 la care locuitorii peninsulei au votat în majoritate pentru ieşirea din componenţa Ucrainei şi alăturarea la Rusia.

Citeşte şi: Antiaeriana siriană a doborât rachete israeliene deasupra Damascului

Joe Biden afirmase în declaraţia sa publicată pe site-ul Casei Albe vineri că “Statele Unite nu recunosc şi nu vor recunoaşte aşa-numita anexare a peninsulei ucrainene de către Rusia şi vor lucra împreună cu Ucraina pentru a se opune acţiunilor agresive ale Rusiei. Vom continua să lucrăm pentru a trage Rusia la răspundere pentru abuzurile şi agresiunile sale în Ucraina”, aminteşte agenţia de presă rusă.

Relaţiile dintre SUA şi Rusia sunt la un nivel foarte scăzut în prezent, raporturile bilaterale deteriorându-se în 2014 ca urmare a rolului Moscovei în criza politică din Ucraina. Ulterior, serviciile secrete americane au acuzat Rusia de ingerinţă în alegerile prezidenţiale din SUA în 2016, iar suspiciuni privind atacuri cibernetice ale hackerilor ruşi, având legătură cu serviciile secrete de la Moscova, împotriva instituţiilor din SUA sunt exprimate frecvent.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În urma poluării râului Nistru, Moldova reactivează un mecanism folosit ultima dată acum 15 ani

În urma poluării râului Nistru cu produse petroliere în primăvara acestui an, Centrul Național de Management al Crizelor a inițiat procesul de Evaluare a...

Cinci companii din R. Moldova vor primi sprijin în valoare de 425.000 de euro pentru proiecte de reciclare

Cinci companii din Republica Moldova vor primi sprijin în valoare totală de până la 425.000 de euro din partea Uniunii Europene și a Programului...

În sectoarele capitalei vor fi organizate iarmaroace și târguri cu produse autohtone

Primăria Municipiului Chișinău informează că în weekendul: 06-07 iunie 2026, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone,...

Ucraina distruge baza de drone a Rusiei de pe aeroportul Donețk: Prima operațiune de acest tip din istoria modernă

Unitățile ucrainene de drone au lansat o serie de atacuri asupra aeroportului Donețk, ocupat de Rusia, zădărnicind încercarea Moscovei de a-l transforma într-o bază...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.