StiripesurseȘtirile zileiBiden îi compară pe republicani cu oamenii din Neanderthal

Biden îi compară pe republicani cu oamenii din Neanderthal

Publicat:

Afirmaţiile preşedintelui american, care a apreciat miercuri că ridicarea restricţiilor anti-COVID-19 în statele Texas şi Mississippi denotă “un raţionament demn de omul de Neanderthal”, au stârnit ample reacţii, iar purtătoarea sa de cuvânt Jen Psaki a încercat joi să le minimizeze, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele Joe Biden nu i-a calificat niciodată pe adversarii săi republicani drept “oameni preistorici”, el doar consideră că unii dintre ei se comportă ca… omul de Neanderthal, a spus ea. “Comportamentul unui om de Neanderthal (…) Ca să fim foarte clar: comportamentul”, a insistat ea, întrebată despre aceasta în timpul conferinţei sale de presă zilnice.

Citeşte şi: Avertismentele de tsunami de pe coastele Pacificului au fost ridicate

“Întâi noi am fost ‘cei demni de milă'”a scris pe Twitter parlamentarul republican Jim Jordan, într-o aluzie la afirmaţiile lui Hillary Clinton în timpul campaniei prezidenţiale din 2016. “Iar acum? Suntem ‘oameni de Neanderthal’. Insuficient de inteligenţi pentru a putea decide singuri. Iată ce cred democraţii despre noi”, a continuat el, făcându-se ecoul criticilor recurente ale unor republicani care denunţă dispreţul democraţilor pentru baza lor electorală.

Potrivit lui Jen Psaki, prin afirmaţiile sale preşedintele şi-a exprimat “frustrarea” şi “exasperarea” în faţa responsabililor politici care refuză să urmeze recomandările comunităţii ştiinţifice.


Citeşte şi: Vaticanul vrea SĂ DESCHIDĂ catacomba Commodilla

Statul Texas a anunţat marţi sfârşitul obligativităţii de a purta mască şi redeschiderea “100%” a magazinelor, începând de săptămâna viitoare. Statul Mississippi a făcut aceeaşi alegere, începând de miercuri. “E timpul!”, a scris pe Twitter guvernatorului statului, Tate Reeves.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.