StiripesurseȘtirile zileiTrimisul special al ONU pentru Myanmar cere Consiliului de Securitate să...

Trimisul special al ONU pentru Myanmar cere Consiliului de Securitate să ia măsuri împotriva juntei care conduce ţara

Publicat:

Trimisul special al ONU pentru Myanmar a cerut Consiliului de Securitate să ia măsuri împotriva juntei care conduce ţara, după ce zeci de protestatari au fost ucişi în ultima lună, în protestele faţă de lovitura de stat, informează Reuters , scrie news.ro .  

Pe 1 februarie, armata din Myanmar a preluat puterea în ţară, după ce a acuzat că alegerile din luna noiembrie au fost fraudate. Liderul de factor Aung San Suu Kyi a fost reţinut, la fel şi mai mulţi oficiali. De mai bine de o lună, au loc proteste ample, soldate de cele mai multe ori cu violenţe.

Citește și : Călătoriile neesenţiale în străinătate, interzise până la 18 aprilie în Belgia

Mai mult de 50 de protestatari au fost ucişi, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar 38 dintre aceştia, în confruntările de miercuri.

Oamenii cer eliberarea lui Suu Kyi şi respectarea rezultatului alegerilor din toamnă, pe care partidul ei le-a câştigat detaşat.


„Cu cât de multe mai permitem armatei din Myanmar să scape?”, a spus trimisul special Christine Schraner Burgener la discuţia celor 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU care a avut loc vineri, potrivit unei copii a discursului ei obţinute de Reuters. „Este crucial ca acest consiliu să fie ferm şi coerent în avertizarea forţelor de securitate şi să fie alături de oamenii din Myanmar, în susţinerea rezultatelor clare ale votului din noiembrie”.

Armata a spus că a acţionat cu moderaţie în oprirea demonstraţiilor, însă a adăugat că nu va permite ca acestea să ameninţe stabilitatea.

Protestele continuă sâmbătă în oraşele Dawei şi Yangon, iar oamenii scandează „Democraţia este temeiul nostru” şi „Revoluţia trebuie să învingă”.

Uciderea protestatarilor a stârnit critici aspre la nivel internaţional.

„Folosirea violenţei împotriva poporului din Myanmar trebuie să înceteze acum”, a spus preşedintele sud-coreean Moon Jae-in într-un mesaj publicat pe Twitter. El a cerut ca Suu Kyi şi ceilalţi oficiali reţinuţi să fie eliberaţi şi a făcut apel la restabilirea democraţiei.

Citește și : Legea electorală promovată de China este ‘un atac direct’ la adresa autonomiei Hong Kong-ului (Washington)

Statele Unite şi alte ţări vestice au impus sancţiuni limitate juntei şi Thomas Andrews, reprezentant independent al ONU pentru drepturile omului în Myanmar, a îndemnat Consiliul de Securitate să impună juntei un embargo global şi sancţiuni economice. Într-un raport întocmit de el este cerut ca statele să impună sancţiuni asupra Myanmar Oil and Gas Enterprise, controlată acum de armată şi care reprezintă cea mai mare sursă de venit.

Diplomaţii au spus că în perioada următoare este puţin probabil să fie luate în calcul sancţiuni, deoarece astfel de măsuri ar putea fi refuzate de China şi Rusia, care au putere de veto, şi este dorită menţinerea unităţii în Consiliu privitor la situaţia din Myanmar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.