StiripesurseȘtirile zileiSindicatele din Myanmar îi cheamă pe locuitori la GREVĂ naţională

Sindicatele din Myanmar îi cheamă pe locuitori la GREVĂ naţională

Publicat:

Marile sindicate din Myanmar au cerut declanşarea unei greve la nivel naţional, începând de luni, pentru a susţine campania împotriva puciului efectuat de armată luna trecută, mărind presiunea asupra juntei ale cărei forţei au folost armament letal şi au ocupat spitale în principalul oraş din ţară, Yangon, după o zi de proteste masive, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Martorii au relatat că au auzit sunete de arme de foc şi de grenade paralizante în multe cartiere ale capitalei comerciale ale capitalei, după căderea nopţii, în timp ce soldaţii au ocupa spitale şi campusuri universitare, potrivit presei locale. Nu este clar dacă a fost cineva rănit.

Vezi şi: Meghan Markle ‘ARUNCĂ-N AER’ Casa Regală britanică

Asociaţia pentru Asistenţa Prizonierilor Politici a afirmat că armata ”terorizează intenţional locuitorii” din Yangon.

Demonstraţia de forţă a avut loc după unele dintre cele mai ample proteste naţionale declanşate după puciul din 1 februarie, iar o alianţă de 9 sindicate a anunţat că intenţionează ”o grevă naţională” la nivelul economiei.


Citeşte şi: Washingtonul şi Seulul S-AU ÎNŢELES la bani pentru finanţarea trupelor americane

”Dacă vom continua ca de obicei activităţile economice şi de afaceri…ar avantaja armata, în timp ce reprimă energia populaţiei din Myanmar. Acum este timpul să apărăm democraţia noastră”, afirmă sindicatele într-un comunicat comun.

Un purtător de cuvânt al armatei nu a răspuns unei solicitări de comentarii, iar Reuters nu a putut contacta poliţia pentru o reacţie. Armata afirmă că acţionează legal împotriva protestatarilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.