StiripesurseSintezeAproape jumătate din tinerii din Siria au pierdut o persoană dragă...

Aproape jumătate din tinerii din Siria au pierdut o persoană dragă în 10 ani de război

Publicat:

Circa 47% din tinerii din Siria au pierdut o rudă sau un prieten apropiat din cauza războiului care devastează ţara de zece ani, potrivit unui sondaj realizat de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), transmite miercuri EFE, potrivit agerpres.

Potrivit rezultatelor sondajului, la care au participat 1.400 de sirieni cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani din Siria, Liban şi Germania, circa 16% dintre persoanele chestionate de CICR au declarat că cel puţin unul dintre părinţi “a fost ucis sau grav rănit”.

Citește și: Consulul polonez din Belarus a fost EXPULZAT

În plus, 12% dintre tinerii din Siria, ţară în care mai mult de jumătate din populaţie are vârsta sub 25 de ani, au fost răniţi în conflict.

Din ţara lor de origine sau din Liban sau Germania, unde au fugit de devastare şi sărăcie, aceşti tineri au vorbit despre distrugerea familiilor şi prieteniilor, despre uriaşele dificultăţi şi preocupări economice, dar şi despre profunda povară psihologică după 10 ani de violenţă neîncetată.


Circa 62% dintre tineri s-au văzut obligaţi să-şi abandoneze căminele, în timp ce jumătate dintre ei şi-au pierdut sursa de venituri din cauza războiului.

Din cauza situaţiei dramatice, 77% dintre persoanele intervievate în străinătate au semnalat că au întâmpinat dificultăţi în a găsi sau achiziţiona alimente şi alte necesităţi de bază. În Siria, acest procent se ridică la 85%.

Potrivit sondajului, oportunităţile economice şi de muncă ocupă primul loc în rândul principalelor nevoi ale sirienilor, urmate de atenţia acordată sănătăţii, educaţiei şi asistenţei psihologice.

În Liban, ţara în care, potrivit ONU, sunt înregistraţi 880.414 de refugiaţi sirieni, principala preocupare a tinerilor este accesul la “ajutor umanitar”.

Impactul economic şi asupra muncii a avut efecte grave în special în rândul femeilor, dat fiind că, potrivit CICR, 30% dintre femeile din Siria nu înregistrează niciun fel de venituri pentru a-şi putea menţine familia.

Citește și: Misiunea Gărzii Naționale la Capitoliu a fost prelungită

Totodată, din punct de vedere psihologic, în ultimul an 54% dintre tinerii sirieni au întâmpinat probleme de somn, 73% au suferit anxietate şi 58% episoade de depresie, în timp ce 46% au suferit de singurătate din cauza conflictului.

Din acest motiv, tinerii intervievaţi în cele trei ţări au declarat pentru CICR că accesul la asistenţă psihologică a fost unul dintre serviciile de care aveau cea mai mare nevoie.

Directorul general al CICR, Robert Mardini, a declarat că aceşti 10 ani de război au reprezentat “un deceniu de pierdere sălbatică pentru toţi sirienii”, în special pentru tineri, care au avut de suferit din cauza morţii fiinţelor iubite şi a pierderii “controlului asupra propriului lor viitor”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.