StiripesurseȘtirile zileiPalestinienii, Turcia şi Iordania critică Kosovo pentru deschiderea unei ambasade la...

Palestinienii, Turcia şi Iordania critică Kosovo pentru deschiderea unei ambasade la Ierusalim

Publicat:

Palestinienii au condamnat luni deschiderea unei ambasade a Kosovo la Ierusalim şi au denunţat ”o violare a dreptului internaţional”, majoritatea reprezentanţelor diplomatice în Israel având sediile la Tel Aviv, transmite luni AFP, potrivit agerpres.

În schimbul recunoaşterii independenţei sale de către Israel, Kosovo a devenit duminică primul teritoriu cu populaţie majoritar musulmană ce recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului evreu.

Citeşte şi: Deb Haaland, prima persoană amerindiană la conducerea Internelor din SUA – Black News

Nabil Abu Rudeina, purtătorul de cuvânt al preşedintelui palestinian Mahmud Abbas, a calificat luni deschiderea ambasadei Kosovo o ”violare a dreptului internaţional”, potrivit agenţiei de presă Wafa.

La rândul său, Ministerul de Externe iordanian a condamnat deschiderea ambasadei Kosovo la Ierusalim. Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iordaniene, Dhaifallah Ali Al-Fayez, a subliniat luni că deschiderea acestei ambasade contravine în mod ostentativ dreptului internaţional.


”Orice măsuri sau decizii orientate spre schimbarea statutului juridic al Oraşului Sfânt sunt nule, ilegale şi nu au niciun efect juridic”, a adăugat el.

Şi Turcia a condamnat decizia Kosovo de a deschide o ambasadă la Ierusalim, măsură calificată ca ”iresponsabilă şi ilegală”.

Palestinienii doresc ca Ierusalimul de Est să fie capitala viitorului lor stat. Or, partea orientală a Oraşului Sfânt este ocupată începând din 1967 de Israel, care a anexat-o, o măsură nerecunoscută de ONU, pentru care statutul final al Ierusalimului trebuie să fie decis prin negocieri.

Citeşte şi: ONU: ‘Cel puţin 138 de protestatari paşnici’ au fost ucişi în Myanmar – Black News

Din vara anului trecut, patru ţări arabe, începând cu Emiratele Arabe Unite, şi-au normalizat relaţiile cu Israel, spre nemulţumirea palestinienilor. Totuşi, niciunul dintre aceste state nu şi-a deschis o ambasadă la Ierusalim.

Kosovo şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Belgrad în februarie 2008, la aproape un deceniu după ce NATO a bombardat forţele sârbe pentru a opri uciderea şi expulzarea etnicilor albanezi din regiune. Independenţa Kosovo este recunoscută de peste 100 de state din întreaga lume. Dintre ţările membre ale Uniunii Europene, Spania, România, Grecia, Slovacia şi Ciprul nu recunosc declaraţia unilaterală de independenţă a Kosovo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cel mai mare cimitir de balene din adâncuri: fosile vechi de peste 5 milioane de ani

Oamenii de știință au descoperit în adâncurile Oceanului Indian cel mai mare, mai vechi și mai adânc cimitir de balene. Pe o distanță de...

O nouă specie a fost descoperită în Grecia. Cercetătorii au numit-o după Papa Leon al XIV-lea

O echipă internațională de cercetători a identificat în insula Creta o nouă specie de molie, necunoscută până acum științei. Insecta a primit numele Pyralis...

Avertismentul unui psihoterapeut: în dormitor, oamenii își ating mai des telefonul decât partenerul

Un psihoterapeut avertizează că, în timp ce se află în dormitor, oamenii își ating mai des telefonul decât partenerul. Practic, telefonul a devenit vedeta...

Trump ar fi adormit în lojă la meciul echipei sale favorite din finala NBA

Președintele american Donald Trump a stârnit o nouă controversă în SUA. Asta după apariția unor imagini în care pare să fi adormit în lojă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.