StiripesurseȘtirile zileiTalibanii dau un ultimatum: Americanii ar trebui să pună capăt ocupaţiei...

Talibanii dau un ultimatum: Americanii ar trebui să pună capăt ocupaţiei în Afganistan până la 1 mai

Publicat:

Talibanii au ameninţat miercuri cu ”consecinţe” dacă Statele Unite nu îşi retrag trupele din Afganistan până la data limită de 1 mai, reacţie ce survine în contextul în care preşedintele Joe Biden a declarat că va fi ”dificil” să se respecte acest termen, potrivit agerpres.  

”Americanii ar trebui să pună capăt ocupaţiei lor în conformitate cu acordul de la Doha şi să îşi retragă toate trupele din Afganistan până la 1 mai”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

”În caz contrar, din orice motiv sau pretext, vor fi responsabili pentru consecinţe”, a avertizat el.

Preşedintele SUA, Joe Biden, urmează să decidă dacă va confirma sau nu retragerea totală până la 1 mai a trupelor americane încă desfăşurate în Afganistan, în conformitate cu acordul semnat în februarie 2020 la Doha cu insurgenţii.

În schimb, talibanii s-au angajat să participe la negocieri de pace cu guvernul afgan, care au început în septembrie în capitala Qatarului, dar care până acum nu au înregistrat progrese semnificative.


Joe Biden este în favoarea retragerii trupelor americane, însă unii responsabili americani se tem că o retragere pripită ar putea arunca Afganistanul în haos.

Administraţia Biden i-a acuzat pe talibani că nu au respectat acordul de la Doha, fiind responsabili pentru creşterea violenţelor în ultimele luni şi de faptul că nu au rupt toate legăturile cu organizaţii teroriste precum Al-Qaida.

Dimpotrivă, talibanii consideră că şi-au respectat angajamentele abţinându-se de la atacarea trupelor străine şi rămân ferme cu privire la data de 1 mai.

Biden a apreciat miercuri, într-un interviu pentru ABC, că este posibil, dar ”dificil” să se respecte data de 1 mai, regretând că acordul de la Doha nu a fost negociat într-o manieră ”foarte solidă” de fostul preşedinte Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.