StiripesurseȘtirile zileiSeria de crime din Atlanta şochează comunitatea asiatică din SUA

Seria de crime din Atlanta şochează comunitatea asiatică din SUA

Publicat:

Saloanele de masaj dintr-un cartier din Atlanta, în statul Georgia, sunt în centrul unei drame pentru comunitatea asiatică din SUA, după cele trei atacuri cu arme de foc în urma cărora au fost ucise şase femei asiatice şi doi albi – un bărbat şi o femeie, relatează AFP, potrivit agerpres.

Miercuri, în faţa unor astfel de saloane, florile depuse de cei marcaţi de incidente înconjurau reclamele de neon – “Deschis” sau “Bine aţi venit” – încă aprinse de deasupra vitrinelor-oglindă luminate de felinare roşii.

Citește și: Europa aşteaptă cu sufletul la gură verdictul EMA în cazul AstraZeneca

Aşa arată acum locul unde Robert Aaron Long, un alb în vârstă de 21 de ani, şi-a împuşcat ultimele patru victime, toate de origine asiatică, la Aromatherapy Spa şi vizavi, la Gold Spa.

Long şi-a început seria de crime de marţi la circa 50 de kilometri distanţă de cele două saloane, cu câteva ore înainte. Două din primele sale patru victime, ucise într-un salon similar, erau de asemenea asiatice.


Poliţia din Georgia a aflat între timp că Long era un client frecvent ale celor trei saloane. El a fost arestat după o urmărire de 240 de km pe şosele şi a explicat că a comis crimele din cauză că este “obsedat sexual” şi încerca să elimine “tentaţia”, însă a respins orice motivaţie rasistă.

Cu toate acestea, un bărbat de 20 de ani, de origine chineză, care s-a prezentat pentru AFP doar cu prenumele Sam, fără nume de familie, susţine că îi este “puţin teamă” după atacuri. “Până acum, nu m-a afectat, dar este înspăimântător că a atacat asiatici”, spune tânărul, care este chelner într-o cafenea. El ar dori ca americanii de origine asiatică să fie mai bine protejaţi.

Potrivit unor organizaţii de combatere a extremismului, numărul de agresiuni împotriva asiaticilor din SUA a crescut brusc de la începutul pandemiei, după ce fostul preşedinte Donald Trump a denumit de mai multe ori coronavirusul “virus chinezesc”.

Anthony Smith, managerul unui salon de tatuaj de pe strada unde a ucis Long, spune că nu a văzut asemenea violenţă de cinci ani, de când lucrează acolo, chiar dacă în unele seri este “agitaţie”. “Aici suntem obişnuiţi mai degrabă cu depăşirea vitezei legale”, spune afro-americanul în vârstă de 38 de ani, încă şocat. “N-am văzut niciodată ceva atât de mare, atât de nebunesc”, adaugă el.

În Georgia trăiesc aproape 500.000 de asiatici, care reprezintă 4,1% din populaţia acestui stat din sudul SUA.

Citeşte şi: SEISM puternic în largul Algeriei

Stephanie Cho, reprezentantă a organizaţiei Asiaticii Americani pentru Justiţie din Atlanta, se simte “tristă, prăbuşită, furioasă, speriată, dar rezistentă” după incidente. “Supremaţia albilor într-adevăr ne ucide”, acuză ea, arătând că autorităţile ştiu despre ameninţările la adresa comunităţii din care fac parte.

“Da, este o crimă rasistă”, este de părere Sarah Park, de origine sud-coreeană, la fel ca mai multe victime ale lui Long şi ca mulţi asiatici din Georgia, preşedintă a Coaliţiei Coreene Americane din capitala statului. “Comunitatea noastră are dreptul la protecţie şi va fi protejată dacă toată lumea îşi face datoria”, însă – consideră ea – mai sunt multe de făcut. Park acuză în primul rând autorităţile că sunt prea pasive şi nu sancţionează suficient violenţa împotriva femeilor prost plătite şi care în multe cazuri nu vorbesc bine engleză.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.