StiripesurseȘtirile zileiBill Nelson este noul șef NASA

Bill Nelson este noul șef NASA

Publicat:

Joe Biden l-a ales pe Bill Nelson, fostul senator din Florida, să conducă NASA. Nelson a zburat în Spaţiu în 1986 şi a condus 12 experimente medicale pentru astronauţi, potrivit mediafax .

Înainte să aibă probleme pe scările Air Force One, preşedintele Joe Biden a făcut un anunţ important: a decis numele celui care va gestiona miliarde de dolari trimise către NASA.

Citește și : China începe procesul celor doi spioni canadieni

Senatorul Bill Nelson este noul șef NASA. Acesta a fost timp de 18 ani reprezentantul statului Florida în senatul american, însă nu a mai obţinut al patrulea mandat în 2018.

Apropiat de programul spaţial american, Bill Nelson a zburat, la rândul său în Spaţiu, în 1986. A înconjurat Pământul de 98 de ori într-un interval de 6 zile. Ulterior, a fost responsabil pentru 12 experimente medicale, inclusiv primul test pentru stres făcut în Spaţiu.


Principala sarcină acum este programul Artemis. Acesta are un buget imens şi încearcă să readucă oameni pe Lună, în 2024.

Citește și : Preşedintele Germaniei îi decorează pe fondatorii BioNTech

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.