StiripesurseȘtirile zileiSUA doresc să-şi consolideze relaţiile cu India în domeniul securităţii (șeful...

SUA doresc să-şi consolideze relaţiile cu India în domeniul securităţii (șeful Pentagonului)

Publicat:

Statele Unite doresc să-şi consolideze relaţiile cu India în domeniul securităţii, în special în privinţa schimbului de informaţii şi a logisticii, a anunţat sâmbătă secretarul american al apărării Lloyd Austin, într-o întrevedere cu ministrul apărării indian Rajnath Singh, la New Delhi, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres

Vizita lui Lloyd Austin, prima a unui demnitar de rang înalt american în India după preluarea mandatului de preşedintele Joe Biden, face parte din eforturile Washingtonului de a contracara ascensiunea Chinei în regiune.

Citește și : China începe procesul celor doi spioni canadieni

Liderii din SUA, India, Australia şi Japonia au participat săptămâna trecută la primul lor summit, unde s-au angajat să lucreze împreună pentru promovarea unei regiuni indo-pacifice libere şi deschise şi să coopereze în domeniile securităţii maritime şi cibernetice pentru a face faţă provocărilor chineze.

”India, în particular, este un partener tot mai important în contextul internaţional actual care se schimbă rapid”, i-a transmis Austin ministrului indian Rajnath Singh.


”Am discutat despre oportunităţile de a ridica parteneriatul militar major SUA-India, care este o prioritate a administraţiei Biden-Harris. Şi vom face acest lucru prin cooperare privind securitatea regională şi prin interacţiuni între cele două armate”, a adăugat şeful Pentagonului.

De partea sa, Rajnath Singh a afirmat că întrevederea cu Austin s-a concentrat pe ”extinderea angajamentului la nivelul armatelor celor două ţări în legătură cu schimbul de informaţii, cu sectoarele emergente ale apărării şi cu sprijinul logistic reciproc”.

Citește și : Preşedintele Germaniei îi decorează pe fondatorii BioNTech

Singh a făcut o pledoarie pentru creşterea investiţiilor industriei americane în sectorul apărării din India.

Lloyd Austin, care a fost primit de premierul Narendra Modi, se va întâlni sâmbătă şi cu ministrul de externe indian S. Jaishankar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.