StiripesurseȘtirile zileiEPIDEMIA TĂCUTĂ a bătrânilor care se droghează

EPIDEMIA TĂCUTĂ a bătrânilor care se droghează

Publicat:

Consiliul Internaţional pentru Controlul Drogurilor (International Narcotics Control Board, INCB), agenţie ONU, lansează, într-un raport publicat joi, un apel pentru ”abordarea problemelor” legate de consumul crescut de droguri în rândul persoanelor vârstnice, un fenomen calificat drept ”o epidemie tăcută”, informează AFP, potrivit agerpres.

Pe fundalul accelerării îmbătrânirii populaţiei, în special în ţările cu venituri reduse, ”este indispensabil” să acordăm o mai mare atenţie ”începând de azi” acestei grupe de vârstă, a subliniat instituţia, cu sediul la Viena, în cadrul raportului său anual.

Citeşte şi: Eficacitatea vaccinului AstraZeneca a fost redusă la 76 %

Printre soluţiile propuse, INCB preconizează îmbunătăţirea ”cercetării şi colectării datelor” pe acest subiect, scoţând în evidenţă ”numeroase lacune”.

”Cercetătorii au tendinţa de a ignora consumul de substanţe la persoanele cu vârste peste 65 de ani”, se precizează în raport, o lipsă de date care a făcut ca guvernele să fie mai puţin atente la acest flagel să nu poată implementa programe adaptate”.


Însăşi definiţia termenului ”vârstnic” în acest context nu este folosită unitar, experţii subliniind că este posibil ca îmbătrânirea să fie devansată cu cel puţin 15 ani la persoanele care se confruntă cu tulburări legate de consumul de substanţe.

Indiferent care este criteriul folosit, datele disponibile în prezent arată o ”tendinţă alarmantă”.

În Statele Unite, utilizarea celor mai multe dintre droguri în grupa de vârstă peste 65 de ani s-a triplat în decursul ultimilor zece ani.

În India şi Nigeria, persoanele din grupa de vârstă 45-64 de ani consumă în exces medicamente opioide şi siropuri pentru tuse, în timp ce în Japonia medicamentele pentru combaterea tulburărilor de somn şi de anxietate sunt ”prescrise într-o manieră disproporţionată persoanelor vârstnice”.

În cazul utilizatorilor vârstnici, INCB subliniază ”problema tot mai gravă” a ”polimedicaţiei”, care se referă la administrarea a cel puţin cinci medicamente – eliberate pe bază de reţetă sau la liber – sau droguri ilicite pe zi.

Această practică poate duce la probleme respiratorii, tulburări degenerative, afecţiuni ale ficatului, diabet şi probleme cronice de sănătate mintală, mai precizează documentul, care menţionează şi riscul decesului în urma unei supradoze.

Citeşte şi: Joe Biden aruncă pe umerii Kamalei Harris problema delicată a migraţiei 

Alte consecinţe: posibile căzături, accidente auto şi dificultăţi în realizarea sarcinilor vieţii cotidiene, precum şi izolarea şi depresia pe fondul ”stigmatizării’ şi ”ruşinii”.

În raportul său, INCB evocă totodată consecinţele pandemiei de COVID-19 asupra sănătăţii mintale, în timp ce diversele restricţii ”au destabilizat lanţul mondial de aprovizionare cu medicamente”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.