StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden numește primii săi judecători federali

Joe Biden numește primii săi judecători federali

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a anunţat marţi primele sale numiri în posturi de judecători federali, punând accentul pe diversitate, în contrast cu predecesorul său republican, Donald Trump, potrivit AFP și agerpres.

Judecătoarea afroamericană Ketanji Brown Jackson (foto), în vârstă de 50 de ani, este numită la Curtea de Apel din Washington, o instanţă reputată pentru importanţa dosarelor care sunt examinate acolo. Dacă va fi confirmată de Senat, ea îi va succeda lui Merrick Garland, devenit secretar al Justiţiei.

Vezi şi: Poliţiştii mexicani au omorât o imigrantă – VIDEO

Numele lui Ketanji Brown Jackson este cu regularitate citat pentru Curtea Supremă. Dacă se va alătura, în anii care urmează, prestigioasei instanţe, ea ar deveni prima femeie de culoare într-un astfel de post.

Dintre cele 11 nominalizări ale preşedintelui american, trei sunt femei afroamericane, propuse pentru posturi la curţi de apel.


Aceste nominalizări reprezintă “o diversitate largă de origini, experienţe şi perspective, care sunt forţa ţării noastre”, a subliniat Joe Biden într-un comunicat.

Conform Constituţiei americane, preşedintele îi numeşte pe viaţă pe judecătorii Curţii Supreme şi pe judecătorii federali, în tribunalele de apel sau de primă instanţă. Apoi este sarcina Senatului să îi confirme.

În timpul mandatului său, Donald Trump s-a arătat extrem de activ în privinţa acestui dosar care stârneşte pasiuni de decenii în rândul alegătorilor conservatori.

Citeşte şi: 25 de lideri mondiali vor un tratat comun privind pandemiile

Colaborând strâns cu liderul republican al Senatului, Mitch McConnell, el a numit peste 200 de judecători cu vederi conservatoare în tribunalele federale.

La instalarea la putere, el s-a putut sprijini pe un Senat dominat de republicanii care, din 2014 şi până în 2016, i-au blocat pe candidaţii prezentaţi de Barack Obama, lăsând 107 posturi judiciare vacante.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Viitorii procurori și judecători care nu obțin media 8.00 vor avea dreptul să susțină repetat evaluarea

Candidații la funcția de judecător sau procuror care nu obțin media generală de cel puțin 8.00 la examenul final al Institutului Național al Justiției...

Victoria Furtună, după perchezițiile de la MoldATSA: ‘Fie la nivel local, fie la instituții centrale, fiecare denunț contează’

Președinta Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a reacționat după efectuarea unor percheziții la Î.S. „MoldATSA”, afirmând că sesizările și implicarea cetățenilor pot contribui...

Funcționarii publici își consolidează capacitățile pentru parcursul european al R.Moldova

Procesul de extindere a Uniunii Europene, strategiile de negociere cu instituțiile europene și experiența altor state candidate sunt analizate de secretarii de stat din...

Reuters: SUA investighează dacă Rusia a ajutat Iranul să lovească baze secrete ale CIA

Serviciile de informații americane investighează dacă Rusia a sprijinit Iranul în atacurile cu drone asupra unor facilități ale CIA din Orientul Mijlociu, inclusiv prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.