StiripesurseExterneSuedia NU poate respecta termenul stabilit pentru vaccinarea tuturor adulţilor

Suedia NU poate respecta termenul stabilit pentru vaccinarea tuturor adulţilor

Publicat:

Suedia a anunţat joi că prelungeşte cu cel puţin două luni, din cauza întârzierilor de livrare de la producători, ţinta de vaccinare a tuturor adulţilor care doresc să se imunizeze contra COVID-19, stabilită iniţial pentru sfârşitul lui iunie, transmite AFP, potrivit agerpres.

Noul obiectiv este ca toţi suedezii care au împlinit 18 ani să poată primi o primă doză de vaccin până la data de 15 august, au declarat guvernul şi autorităţile sanitare, într-o conferinţă de presă.

Citeşte şi: Italia PRELUNGEŞTE restricţiile până la sfârşitul lui aprilie – Black News

În privinţa persoanelor de peste 65 de ani, ţinta este ca toţi doritorii să primească prima doza cel târziu pe 16 mai.

Calendarul de vaccinare stabilit la începutul anului era în mare pericol de mai multe săptămâni din cauza întârzierilor anunţate de producătorii de vaccinuri aprobate în Europa, în special de către AstraZeneca.


Guvernul nu a comunicat noul obiectiv privind vaccinarea completă cu două doze, subliniind că intervalul dintre administrarea lor poate urca, pentru anumite vaccinuri, până la 9-12 săptămâni şi că, potrivit fabricanţilor, este variabil.

‘Din acest motiv, nu putem spune când va avea toată lumea cea de-a doua doză’, a justificat ministrul sănătăţii, Lena Hallengren.
Suedia s-a remarcat în criza pandemică prin absenţa lockdown-ului şi o strategie care a mizat pe recomandări, mai degrabă decât pe măsuri coercitive, şi o recurgere foarte limitată la măşti în spaţiul public.

Citeşte şi: Veşti bune de la CDC: Persoanele vaccinate NU mai pot transmite coronavirusul – Black News

Cu peste 13.400 de decese şi 800.000 de cazuri de infectare la o populaţie de 10,3 milioane de locuitori, bilanţul suedez este amestecat: mult mai mare decât în statele nordice vecine, dar mai scăzut decât în ţările europene cele mai afectate, inclusiv în cele cu restricţii severe.

Suedia traversează în prezent un al treilea val de epidemie, cu o rată de incidenţă printre primele zece din Europa, conform OMS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.