StiripesurseExterneUngaria lui Orban 'se îndreaptă spre libertate'

Ungaria lui Orban ‘se îndreaptă spre libertate’

Publicat:

Numărul de doze de vaccin împotriva coronavirusului administrate în Ungaria ar putea ajunge la trei milioane până în 13 aprilie, “oferind oamenilor o nouă şansă de a reveni la modul de viaţă anterior”, a declarat vineri premierul Viktor Orban la postul public de radio Kossuth, preluat de MTI, potrivit agerpres.

Şeful guvernului de la Budapesta a avertizat că este nevoie în continuare de prudenţă şi de respectarea reglementărilor referitoare la epidemie în timpul vacanţei de Paşte.

Vezi şi:Tren de pasageri DERAIAT în TUNEL! Sunt zeci de morţi şi răniţi! – VIDEO – Black News

Orban a menţionat că în ultimele 24 de ore la nivel naţional s-au înregistrat 260 de decese din cauza COVID-19 şi peste 9000 de cazuri noi de infectare.

Până vineri, primiseră prima doză de vaccin 2.156.680 de persoane, iar 863.000 erau deja complet vaccinate. Numărul celor injectaţi cu prima doză urmează să ajungă la 2,4 milioane până la sfârşitul săptămânii, apoi la trei milioane săptămâna viitoare şi la peste 3,5 milioane în două săptămâni, a mai arătat prim-ministrul.


Citeşte şi:Agenţia Medicamentului din Franţa RESPINGE Ivermectina pentru tratarea COVID-19 – Black News

El a anticipat că proporţia bolnavilor, cantitatea de vaccinuri disponibile şi numărul celor vaccinaţi “se vor îmbunătăţi frumos” în următoarele câteva săptămâni, iar în două-trei săptămâni Ungaria va ajunge la un punct de inflexiune, după care se va observa un impact palpabil al vaccinării asupra numărului de decese şi de cazuri noi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un pacient a fugit dintr-o ambulanță, dar a fost prins rapid de jandarmi

Un incident ciudat s-a petrecut în traficul din București. Un bărbat transportat cu ambulanța a coborât din autospecială în timp ce aceasta era oprită...

Rubio apreciază creșterea cheltuielilor militare în Italia. Planul SUA pentru desfășurarea de arme nucleare în țările UE

Statele Unite discută posibilitatea desfășurării de arme nucleare în alte state europene NATO, ceea ce pare a fi o mișcare menită să-i asigure pe...

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

S-a rupt lanţul de iubire între Trump şi Netanyahu: “Ești complet nebun! Toată lumea te detestă acum”

Președintele SUA a condamnat ferm incursiunea israeliană în Liban, după ce șeful statului israelian a amenințat că va ataca Beirutul dacă Hezbollah nu își...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.