StiripesurseSintezeIranul respinge o diminuare 'pas cu pas' a sancţiunilor

Iranul respinge o diminuare ‘pas cu pas’ a sancţiunilor

Publicat:

Guvernul iranian doreşte ca SUA să ridice toate sancţiunile împotriva Iranului şi respinge orice diminuare a acestora “pas cu pas”, a informat sâmbătă postul de televiziune de limbă engleză iranian Press TV, citat de Reuters, potrivit agerpres

Cele două ţări au declarat vineri că vor purta discuţii indirecte la Viena începând de săptămâna viitoare în cadrul unor negocieri mai ample pentru relansarea acordului nuclear din 2015 dintre Teheran şi marile puteri.

Citește și : Administrația Biden ridică sancţiunile impuse de Trump Curţii Penale Internaţionale

Departamentul de Stat a declarat că accentul va fi pus pe “măsurile nucleare pe care Iranul ar trebui să le ia pentru a reveni la respectarea” acordului.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Saeed Khatibzadeh, a declarat sâmbătă că Teheranul se opune oricărei relaxări graduale a sancţiunilor.


“Nu luăm în considerare niciun fel de plan pas cu pas”, a insistat Khatibzadeh într-o declaraţie pentru Press TV.”Politica definitivă a Republicii Islamice Iran este ridicarea tuturor sancţiunilor SUA”, a spus el.

Obiectivul negocierilor din capitala austriacă este de a se ajunge la un acord în termen de două luni, potrivit unui înalt responsabil al Uniunii Europene, coordonatoarea acordului.

Fostul preşedinte american Donald Trump a retras în mod unilateral SUA din pactul nuclear în 2018 şi a reinstituit sancţiunile împotriva Iranului, ceea ce a dus ca Teheranul să încalce unele restricţii nucleare ale acordului.

Citește și : Persoanele vaccinate din SUA îşi pot relua călătoriile în zonele cu ‘risc scăzut’ (CDC)

Succesorul lui Trump, Joe Biden doreşte relansarea pactului nuclear, dar Washingtonul şi Teheranul sunt în dezacord cu privire la cine ar trebui să facă primul pas.

Iran, China, Rusia, Franţa, Germania şi Marea Britanie – toate părţi ale acordului din 2015 – au avut discuţii virtuale vineri, abordând posibila revenire a Statelor Unite în acest pact.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.