StiripesurseȘtirile zileiTrupele eritreene care luptă în regiunea Tigray 'au început evacuarea'

Trupele eritreene care luptă în regiunea Tigray ‘au început evacuarea’

Publicat:

Trupele eritreene care luptă în regiunea Tigray “au început evacuarea”, la o zi după ce ţările din G7 au cerut retragerea lor rapidă, a afirmat sâmbătă Etiopia, notează AFP, potrivit agerpres

Premierul etiopian, Abiy Ahmed, a anunţat săptămâna trecută că forţele eritreene vor părăsi Tigray, la trei zile după ce şi-au recunoscut în cele din urmă oficial prezenţa şi în faţa informaţiilor despre masacre şi violenţe sexuale pe scară largă.

Citește și : Peste 5 milioane de oameni din Marea Britanie au primit ambele doze ale vaccinului

Dar locuitorii unor oraşe din Tigray au continuat să semnaleze prezenţa soldaţilor eritreeni în ultimele zile. G7 a estimat vineri că plecarea lor ar trebui să fie “rapidă, necondiţionată şi verificabilă”.

A solicitat, de asemenea, “încetarea violenţei şi punerea în aplicare a unui proces politic clar, incluziv şi acceptabil pentru toţi etiopienii, inclusiv pentru cei din Tigray”.


Într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă seară pe internet, Ministerul de Externe al Etiopiei a declarat că procesul a început.

“Aşa cum s-a anunţat săptămâna trecută, trupele eritreene care au trecut frontiera când au fost provocate de TPLF au început acum să evacueze”, a precizat textul, adăugând că armata etiopiană este acum “însărcinată cu paza frontierei naţionale”.

TPLF este Frontul Popular pentru Eliberarea Tigray, fost partid la guvernare în Tigray care a dominat politica naţională din Etiopia timp de aproape trei decenii înainte ca Abiy Ahmed să ajungă la putere în 2018.

Prim-ministrul a trimis trupe la Tigray în noiembrie, o decizie care, după cum a declarat, a fost o urmare a atacurilor TPLF asupra taberelor armatei federale.

Addis Abeba şi Asmara au negat multă vreme că eritreenii ar fi activi în Tigray, în pofida mărturiilor unor locuitori din regiune, grupuri pentru drepturile omului, diplomaţi şi chiar a unor responsabili etiopieni civili şi militari.

Citește și : Jumătate din populația Israelului a fost imunizată cu ambele doze de vaccin

Forţele federale etiopiene au primit sprijin din partea trupelor venite din Eritreea, ţară care se învecinează cu Tigray în nord, şi din regiunea etiopiană Amhara, care se învecinează cu Tigray în sud, iar la 28 noiembrie premierul Abiy a proclamat victoria, după cucerirea capitalei regionale, Mekele.

Trupele eritreene sunt acuzate de atrocităţi (masacre, violuri, jafuri) în Tigray, mai scrie agenţia France Presse.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.