StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 82 de talibani, ucişi în lovituri aeriene în sudul...

Cel puţin 82 de talibani, ucişi în lovituri aeriene în sudul Afganistanului

Publicat:

Cel puţin 82 de insurgenţi au fost ucişi în lovituri aeriene împotriva unor ascunzători şi poziţii ale talibanilor situate în provincia Kandahar din sudul Afganistanului, fostul bastion al grupării armate, a comunicat duminică purtătorul de cuvânt al poliţiei din provincie, transmite Xinhua, potrivit agerpres.   

Loviturile au început sâmbătă noaptea in districtul Arghandab din Kandahar.

Citește și : Peste 5 milioane de oameni din Marea Britanie au primit ambele doze ale vaccinului

Au fost ucişi cel puţin 82 de insurgenţi, printre care un important comandant taliban, Sarhadi, şi au fost distruse două tancuri şi mai multe vehicule ale talibanilor, a precizat purtătorul de cuvânt Jamal Barikzai.

El nu a indicat dacă au existat victime în rândul personalului de securitate, dar a menţionat că operaţiunile de eliminare a talibanilor, sprijinite de avioane de luptă, continuă în părţi ale districtului.


Citește și : Jumătate din populația Israelului a fost imunizată cu ambele doze de vaccin

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.