StiripesurseȘtirile zileiLibia a primit primele sale vaccinuri Sputnik V

Libia a primit primele sale vaccinuri Sputnik V

Publicat:

Libia a primit duminică primele sale vaccinuri anti-COVID-19, circa 100.000 de doze din serul rusesc Sputnik V sosite la Tripoli în condiţiile în care ţara înregistrează o creştere a numărului de contaminări cu noul tip de coronavirus, iar sistemul său de sănătate este puternic fragilizat de conflicte armate, informează AFP, potrivit agerpres

“Am reuşit să importăm primul lot de vaccinuri împotriva coronavirusului, (lot) ce va fi urmat în curând de alte livrări”, a anunţat premierul libian Abdelhamid Dbeibah pe Twitter.

Citește și : Peste 5 milioane de oameni din Marea Britanie au primit ambele doze ale vaccinului

La scurt timp după ce a obţinut votul de încredere în parlament, Dbeibah a afirmat că accesul la vaccin constituie una dintre priorităţile guvernării sale, criticând modul în care criza sanitară a fost gestionată până acum.

“Cele 101.250 de doze de vaccin rusesc Sputnik V au ajuns la Tripoli”, a precizat Ministerul Sănătăţii libian într-un comunicat.


Dbeibah i-a îndemnat pe libieni “să se înregistreze pe platforma electronică de vaccinare” lansată de autorităţi la începutul lui martie, pentru a pregăti campania de imunizare.

Cel mai recent bilanţ oficial era de 162.294 de contaminări cu noul tip de coronavirus, dintre care 2.737 s-au soldat cu deces, în această ţară cu aproape şapte milioane de locuitori.

Responsabili regionali ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au informat joi în legătură cu apariţia a două noi variante de coronavirus în Libia.

Această ţară a înregistrat în ultimele săptămâni în jur de o mie de noi cazuri de contaminări pe zi, în pofida unui acces relativ dificil la teste PCR pentru libieni.

Niciun lockdown nu este în prezent în vigoare şi, chiar dacă portul măştii sanitare este obligatoriu, această măsură este prea puţin respectată în locurile publice din exterior.

Citeşte şi:  Un minor de 15 ani – lovit de mașină în Chișinău

Citește și : Jumătate din populația Israelului a fost imunizată cu ambele doze de vaccin

Libia încearcă să depăşească un deceniu de conflicte izbucnite după căderea, în 2011, a regimului lui Muammar al-Gaddafi, o perioadă de haos marcată de existenţa în ultimii ani a două puteri rivale, în vestul şi în estul ţării.

Pe 10 martie, un nou guvern interimar a obţinut votul de încredere al parlamentului, având drept misiune unificarea instituţiilor ţării şi organizarea de alegeri naţionale pe 24 decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Indicațiile geografice primesc un nou cadru legal

Comisia pentru agricultură și industrie alimentară a Parlamentului a aprobat raportul la un proiect de lege care prevede consolidarea sistemului de protecție a indicațiilor...

România, cel mai mare deficit bugetar din UE în 2025

România a încheiat 2025 cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, de -7,9% din PIB, în condițiile în care datoria publică a...

Șeful IGP: Dumitru Vartic, pus sub statut de învinuit în dosarul Ludmilei Vartic

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că Dumitru Vartic a fost pus sub statut de învinuit în dosarul care investighează decesul...

Guvernul a aprobat noi reguli pentru evaluarea și distribuirea manualelor școlare

Guvernul a aprobat miercuri, 22 aprilie, modificări la Hotărârea privind asigurarea elevilor cu manuale și a adulților cu materiale didactice. Scopul documentului este îmbunătățirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.