StiripesurseȘtirile zileiUn avion cargo al companiei Ethiopian Airlines a aterizat în urma...

Un avion cargo al companiei Ethiopian Airlines a aterizat în urma unei erori pe un aeroport aflat în construcţie în nordul Zambiei

Publicat:

Un avion cargo al companiei naţionale etiopiene Ethiopian Airlines a aterizat în urma unei erori pe un aeroport aflat în construcţie în nordul Zambiei, a anunţat un responsabil din cadrul ministerului zambian al Transporturilor, relatează luni AFP, potrivit agerpres.  

Aeronava a aterizat duminică ”din greşeală” pe pista viitorului Aeroport Internaţional Copperbelt, situat în provincia nordică zambiană cu acelaşi nume, deservită în prezent de Aeroportul Internaţional Simon Mwansa Kapwepwe, aflat la o distanţă de 15 kilometri, a declarat secretarul permanent al Ministerului Transporturilor, Misheck Lungu.

Citește și : Preşedinta Slovaciei RECUNOAŞTE meritele ostaşilor români pentru eliberarea Bratislavei

”La momentul aterizării, (pilotul) se afla în legătură cu controlorii de trafic aerian, iar aceştia i-au spus: ”nu te vedem”, a explicat Lungu pentru AFP. ”Aşa că el a coborât orientându-se vizual, deoarece nu a fost ghidat, şi a aterizat pe un aeroport aflat încă în construcţie”, a adăugat reprezentantul.

Lungu a precizat că aterizarea nu a provocat daune, iar anchetatorii urmează să întocmească un ”raport complet” cu privire la acest incident.


Pilotul a reuşit să decoleze din nou către destinaţia iniţială.

Citește și : Viktor Orban pune pumnul în gura presei maghiare

Compania Ethiopian Airlines nu a putut fi contactată imediat, notează AFP.

Inaugurarea Aeroportului Internaţional Copperbelt, construit de China, fusese programată iniţial pentru jumătatea anului 2020, însă a fost întârziată de pandemia de COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.