StiripesurseExterneCei sub 55 de ani, care au primit prima doză cu...

Cei sub 55 de ani, care au primit prima doză cu AstraZeneca, ar trebui vaccinaţi cu ALT VACCIN la rapel

Publicat:

Francezii cu vârste mai mici de 55 de ani care au primit o primă doză a vaccinului dezvoltat de compania AstraZeneca împotriva maladiei COVID-19 ar trebui să facă doza de rapel cu un alt vaccin, a declarat vineri ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, înaintea unui anunţ oficial pe această temă, care va fi făcut în cursul zilei de vineri, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Se va confirma în mod normal astăzi, este ceva complet logic”, a declarat Olivier Veran, subliniind totuşi că anunţul oficial va fi făcut de Înalta Autoritate pentru Sănătate (Haute Autorite de Sante – HAS), care va organiza o conferinţă de presă la ora locală 10:00 (11:00 ora României, n.r.). HAS a suspendat administrarea acestui vaccin la persoanele cu vârste sub 55 de ani pe 19 martie, din cauza cazurilor rare de tromboză raportate în Europa.

Citeşte şi: Mike Pompeo S-A ANGAJAT la Fox News – Black News

Înaintea acestui anunţ, aproape 600.000 de francezi, în special angajaţi din domeniul sănătăţii, au primit o primă doză a vaccinului AstraZeneca, administrat în Franţa de la începutul lunii februarie.

“Eu fac parte din această populaţie”, a reamintit ministrul Olivier Veran, în vârstă de 41 de ani, care a fost vaccinat pe 8 februarie, întrucât are profesia de medic neurolog.


“Este cât se poate de coerent să spunem ‘nu recomandăm vaccinul AstraZeneca persoanelor sub 55 de ani, aşteptând să aflăm mai multe informaţii (…)’. Deci, dacă aţi primit o primă doză şi aveţi mai puţin de 55 de ani, vi se va propune un alt vaccin la 12 săptămâni după prima doză şi veţi primi o injecţie cu un vaccin care foloseşte tehnologia ARN mesager”, a adăugat Olivier Veran.

Tehnologia ARN mesager a fost folosită pentru alte două vaccinuri autorizate în Uniunea Europeană, cele produse de Pfizer-BioNTech şi Moderna. Vaccinul AstraZeneca utilizează o tehnologie diferită, denumită “cu vector viral”.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recunoscut miercuri o legătură între administrarea vaccinului AstraZeneca şi cazurile foarte rare de formare “a unor cheaguri sangvine neobişnuite, asociate concentraţiei scăzute de plachete”, considerate de acum “efecte secundare foarte rare”.

Citeşte şi: Mai mulţi oameni au fost ÎMPUŞCAŢI într-un magazin din Texas – VIDEO – Black News

Totuşi, EMA consideră că beneficiile aduse de utilizarea vaccinului AstraZeneca sunt în continuare mai mari decât riscurile medicale.

Vineri, ministrul Olivier Veran a declarat pentru postul radiofonic RTL că Franţa va continua să încurajeze folosirea vaccinului AstraZeneca.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Iranul acuză AIEA că transformă un raport tehnic privind programul nuclear într-un instrument de presiune politică

Iranul a calificat drept un „instrument de presiune politică” un raport al AIEA care critică lipsa accesului experților internaționali la obiectivele nucleare iraniene. Iranul a...

Forbes: Taylor Swift este cea mai bogată cântăreaţă din toate timpurile

Revista Forbes estimează că vedeta pop americană Taylor Swift a devenit cea mai bogată cântăreață din toate timpurile și că are o avere de...

Noua hartă a războiului din Ucraina. Schimbare majoră anunțată de generalul Sîrski

Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al armatei ucrainene, a declarat luni că forțele Kievului au recucerit peste 600 de kilometri pătrați de teritoriu de la...

Rusia a respins inițiativele de pace ale Ucrainei și ale UE și vrea ca războiul să se termine într-un singur mod. Ce dorește

Înalți oficiali ruși au respins, de fapt, recentele propuneri ale Ucrainei și ale UE menite să relanseze negocierile pentru încetarea războiului pe scară largă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.