StiripesurseExterneBerlinul critică situaţia din Iran: Evoluţiile recente 'NU sunt pozitive'

Berlinul critică situaţia din Iran: Evoluţiile recente ‘NU sunt pozitive’

Publicat:

Recentele evoluţii din Iran în ceea ce priveşte uzina de îmbogăţire a uraniului din Natanz “nu sunt pozitive” pentru cursul negocierilor asupra acordului nuclear din 2015, a apreciat luni şeful diplomaţiei germane Heiko Maas, informează AFP, potrivit agerpres.

Ministrul a făcut această declaraţie după ce Teheranul a anunţat sâmbătă punerea în funcţiune a unor noi cascade de centrifuge modernizate în această uzină, care a suferit duminică un accident calificat drept atac de Iran.

Citeşte şi: 60 de ani de când Rusia şi Iuri Gagarin au cucerit spaţiul – Black News

“Ceea ce auzim despre Teheran în acest moment nu este o contribuţie pozitivă (la negocieri), în special recentele evoluţii privind Natanz”, a declarat Maas în timpul unei conferinţe de presă la Berlin.

După o primă sesiune de discuţii, săptămâna trecută, negocierile urmează să fie reluate săptămâna aceasta la Viena, în Austria, în încercarea de a readuce SUA în acordul internaţional asupra programului nuclear iranian, convingând în acelaşi timp Teheranul să revină la respectarea angajamentelor pe care le-a abandonat.


“Nu va fi simplu”, a mai spus Maas, subliniind totodată că spiritul discuţiilor este “constructiv”.

La finalul primelor negocieri de la Viena cu Iranul, la care SUA nu participă direct, americanii au declarat că au făcut propuneri “foarte serioase” şi că se aşteaptă la o oarecare “reciprocitate” din partea Republicii Islamice.

Punerea în funcţiune a unor noi cascade de centrifuge modernizate la uzina nucleară din Natanz, interzise în conformitate cu acordul nuclear iranian din 2015, nu susţin aceste speranţe. Aceste instalaţii permit îmbogăţirea mai rapidă a uraniului.

De asemenea, Iranul a acuzat luni Israelul că se află în spatele “atacului” ce a vizat cu o zi înainte uzina din Natanz şi a promis că se va “răzbuna” la momentul potrivit.

Citeşte şi: Germania sare de 3 milioane de infectări cu COVID – Black News

Date fiind aceste evenimente, “discuţiile ce vor fi reluate la Viena vor fi în special importante pentru a vedea în ce măsură ceea ce se discută este aplicabil la Teheran”, a adăugat Heiko Maas.

Germania este, alături de Franţa, Regatul Unit, China şi Rusia, parte a acordului încheiat în 2015 cu Iranul pentru limitarea capacităţilor sale nucleare. SUA au ieşit din acest acord în 2018, pe vremea preşedinţiei lui Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.