StiripesurseȘtirile zileiSpaţiul aerian al Tawainului, încălcat de un număr record de avioane...

Spaţiul aerian al Tawainului, încălcat de un număr record de avioane ale armatei chineze

Publicat:

Un număr record de avioane ale forţelor armate chineze, 25 în total, au penetrat luni în spaţiul aerian al Taiwanului, a anunţat guvernul său, a doua zi după un avertisment adresat Beijingului de către SUA pe tema insulei, relatează AFP, potrivit agerpres

După sosirea deasupra sud-vestului teritoriului taiwanez a aparatelor de zbor chineze, printre care 18 avioane de vânătoare, Ministerul Apărării de la Taipei a ridicat de la sol propriile aeronave pentru a le transmite ordinul de a părăsi spaţiul aerian şi a le supraveghea mişcările.

Citește și : Raport OIAC: Damascul a folosit arme chimice într-un atac din 2018

Această incursiune a aviaţiei chineze, pentru a zecea zi la rând în această lună, a fost cea mai amplă din ultimul an, potrivit autorităţilor de la Taipei.

Ea s-a produs după ce secretarul de stat american Antony Blinken a denunţat duminică “acţiuni tot mai agresive din partea autorităţilor de la Beijing faţă de Taiwan”, adăugând că “ar fi o greşeală gravă pentru oricine să încerce să schimbe statu quo-ul actual cu forţa”.


Această insulă, care se bucură de un sistem democratic, este considerată de China o provincie rebelă care va reveni într-o zi sub tutela sa, cu forţa dacă va fi necesar, notează AFP.

Citește și : Trump vrea ca un vaccin anti-covid să se numească TRUMPCINE şi-l desfiinţează pe Fauci: O NULITATE!

Taiwanul a semnalat intruziunile din ce în ce mai numeroase ale avioanelor chineze în zona sa aeriană de apărare, nu mai puţin de 380 în 2020.

O lege americană obligă SUA să ajute insula în caz de conflict. Totuşi, Antony Blinken nu a dorit să se pronunţe duminică asupra unui eventual răspuns militar al ţării sale la orice acţiune a armatei chineze privind Taiwanul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.