StiripesurseȘtirile zilei'CREIERELE' puciului eşuat din Iordania vor fi judecate de Curtea pentru...

‘CREIERELE’ puciului eşuat din Iordania vor fi judecate de Curtea pentru siguranţa statului

Publicat:

Persoanele suspectate că au participat la un complot care a pus în pericol monarhia iordaniană vor fi judecate de Curtea pentru siguranţa statului, a anunţat miercuri televiziunea oficială, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Procurorul Curţii pentru siguranţa statului şi-a început miercuri ancheta privind persoanele implicate în sediţiune”, a anunţat canalul al-Mamlaka.

Citeşte şi: Cu milioane de oameni vaccinaţi zi de zi, apar şi efectele secundare rare – Black News

Prerogativele acestei curţi sunt limitate din 2013 la patru domenii: înaltă trădare, spionaj, trafic de droguri şi terorism. Magistraţii sunt civili şi militari.

Circa 20 de persoane au fost arestate pentru implicarea în ceea ce vicepremierul Ayman Safadi a calificat drept “un plan malefic” vizând să destabilizeze tronul. Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a vorbit despre “sediţiune”.


Printre suspecţi se află Bassem Awadallah, un fost şef al biroului regal, blamat de o mare parte a populaţiei, şi Sherif Hassan bin Zaid, care a fost o perioadă emisar special al regelui în Arabia Saudită.

Fratele vitreg al regelui, prinţul Hamza, suspectat că a fost implicat în complot, nu va fi judecat.

Citeşte: Parlamentul European îi cheamă la ordine pe Ursula von der Leyen Charles Michel – Black News

Prim-ministrul iordanian Bisher al-Khasawneh a justificat luni această decizie în faţa parlamentarilor prin faptul că “afacerea (prinţului) Hamza a fost rezolvată în sânul familiei regale”.

Consemnat la domiciliu de la începutul lunii aprilie, prinţul neagă orice implicare. El a promis “să rămână credincios” regelui care i-a retras în 2004 titlul de prinţ moştenitor pentru a-l acorda propriului fiu. Ei au apărut duminică împreună cu prilejul centenarului Iordaniei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.