StiripesurseȘtirile zileiSUA prelungesc pentru ultima dată suspendarea sancţiunilor impuse Iranului cu privire...

SUA prelungesc pentru ultima dată suspendarea sancţiunilor impuse Iranului cu privire la programul nuclear

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că a decis prelungirea pentru ultima dată a suspendării sancţiunilor impuse Iranului cu privire la programul nuclear al acestei ţări, dar vrea ca în perioada următoare Washingtonul şi aliaţii săi europeni să corecteze “erorile teribile” din acordul din 2015, relatează Reuters şi AFP.

“Este ultima şansă. În absenţa unui astfel de acord, SUA nu vor mai renunţa la sancţiuni pentru a rămâne în acordul nuclear legat de Iran. Şi dacă în orice moment voi considera că nu se va putea ajunge la un astfel de acord, mă voi retrage imediat din înţelegere”, a precizat Trump într-un comunicat, potrivit news.ro .

Potrivit AFP, un oficial din administraţia Trump a precizat că preşedintele vrea ca SUA şi aliaţii europeni să folosească următoarele 120 de zile pentru a se înţelege în privinţa unor măsuri mai dure.

Citește și : Un deputat lituanian acuzat de hărţuire sexuală și-a depus mandatul

Pe de altă parte, Trezoreria americană a anunţat, vineri, noi sancţiuni care vizează 14 persoane şi companii iraniene, în special pentru încălcarea drepturilor omului. Vizat de sancţiuni este şi şeful Autorităţii Judiciare, Sadegh Amoli Larijani.


Acordul din iulie 2015 – încheiat între Iran şi Grupul Celor Şase (China, Franţa, Germania, Regatul Unit, Rusia şi Statele Unite) – a permis ridicarea unei părţi a sancţiunilor internaţionale impuse Iranului în schimbul unor garanţii din partea Republicii islamice cu privire la caracterul exclusiv civil al programului său nuclear.

Preşedintele american Donald Trump denunţă acordul cu regularitate şi a refuzat, la jumătatea lui octombrie, să-l ”certifice”, catalogându-l drept ”unul dintre cele mai rele” încheiate vreodată de Statele Unite.

O lege îl obligă pe preşedintele american să spună Congresului, la fiecare 90 de zile, dacă Iranul respectă textul şi dacă ridicarea sancţiunilor este în interesul Statelor Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 10 iunie în Istorie

10 iunie este a 161-a zi a calendarului gregorian şi ziua a 162-a în anii bisecţi. Sărbătorile Zilei de 10 iunie (BOR) Sf. Mc. Alexandru şi...

Horoscop 10 iunie 2026

 Zi intensă pentru multe zodii, cu oportunităţi profesionale, discuţii importante în familie şi şanse de câştig financiar. Gemenii şi Leii se remarcă prin carismă,...

Plantează această floare lângă roșii și vei ține dăunătorii la distanță

Expertul în grădinărit Alan Titchmarsh recomandă o soluție simplă și naturală pentru a proteja roșiile de dăunători: plantarea gălbenelelor franceze în același ghiveci sau...

Bărbat arestat pentru a folosit un claxon care imita zgomotul unei drone

Un bărbat a fost arestat pentru a folosit un claxon care imita zgomotul unei drone iraniene. Incidentul s-a produs în Irak. Un bărbat are probleme...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.