StiripesurseȘtirile zileiBilanţul alunecărilor de teren din sudul Californiei a ajuns la 18...

Bilanţul alunecărilor de teren din sudul Californiei a ajuns la 18 victime

Publicat:

Bilanţul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma alunecărilor de teren din sudul Californiei a ajuns la 18 după ce echipele de salvare au găsit încă un corp neînsufleţit, a anunţat vineri şeriful comitatului Santa Barbara, Bill Brown, citat de DPA.

Corpul unui bărbat în vârstă de 87 de ani a fost găsit în locuinţa sa, a declarat Brown reporterilor în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit agerpres .

Cinci persoane sunt în continuare date dispărute, printre acestea aflându-se şi un copil în vârstă de 2 ani, a adăugat acesta.

Citește și : Donald Trump a plătit tăcerea asupra unei relaţii sexuale cu o actriță de filme porno

”Îi căutăm în continuare în mod activ pe cei care sunt daţi dispăruţi”, a dat asigurări Brown.


Autorităţile au făcut publică, joi, lista cu numele celor 17 persoane decedate identificate până la acea vreme, acestea având vârste cuprinse între 3 şi 89 de ani, notează Xinhua.

De asemenea, douăzeci şi opt de persoane au fost rănite în urma alunecărilor de teren care au afectat, marţi, regiunea Montecito din Santa Barbara, situată la circa 150 de kilometri nord-vest de Los Angeles.

Sute de angajaţi ai serviciilor de intervenţii de urgenţă au căutat de atunci eventuali supravieţuitori prin stratul de noroi care în anumite zone ajunge până la nivelul şoldului, ajutaţi de buldozere, elicoptere şi câini salvatori.

”Pe măsură ce timpul trece şansele descresc, însă rămânem încrezători că vom găsi victime în viaţă”, a declarat Lael Wageneck, reprezentant al Departamentului lucrărilor publice din comitatul Santa Barbara.

Râul de noroi şi resturi, inclusiv copaci, stâlpi de electricitate şi bolovani, a fost declanşat de ploile abundente care au căzut în zona muntoasă ce fusese mistuită de flăcările incendiului Thomas izbucnit luna trecută.

Alunecarea de teren a distrus cel puţin 65 de locuinţe şi a provocat pagube la alte 462 aflate la mică de distanţă de regiunea afectată de flăcări.

Mare parte dintre pompierii care contribuie la misiunea de căutare şi salvare în urma alunecărilor de teren s-au luptat, timp de câteva săptămâni, şi cu incendiul Thomas care a ars 1.141 de kilometri pătraţi de teren şi a distrus circa 1.063 de clădiri, fenomenul fiind considerat cel mai important din istoria recentă a statului California, a precizat Wageneck.

Şeriful din Santa Barbara a emis joi seară un nou ordin de evacuare obligatorie, care ar putea rămâne în vigoare până la două săptămâni, pentru a uşura activitatea echipelor de intervenţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tehnologii inteligente pentru frontiere sigure și eficiente

În perioada 2 – 3 iunie 2026, la Bratislava, a avut loc reuniunea consorțiului proiectului european „AutoBorder”, dedicată dezvoltării unor soluții inovatoare pentru eficientizarea...

Criză de personal în instituțiile statului

Republica Moldova se confruntă cu o criză de personal, cu peste 32.000 de locuri de muncă vacante. Citește și: Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți,...

Revoltă în satul unde o fetiță de șapte ani ar fi fost agresată de un vecin. Oamenii cer dreptate

Cazul copilei de șapte ani, care ar fi fost abuzată sexual de către un vecin, provoacă teamă și furie deopotrivă în rândul localnicilor. Citește și:...

Fermierii au primit sute de milioane prin intermediul programului FCA

Peste 580 de întreprinderi micro și mici din sectorul agricol au primit în perioada martie 2025-mai 2026 finanțări peste jumătate de miliard de lei. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.