StiripesurseȘtirile zileiÎn ciuda eforturilor de pace din Afgansitan, atacurile sângeroase ale talibanilor...

În ciuda eforturilor de pace din Afgansitan, atacurile sângeroase ale talibanilor continuă

Publicat:

Cel puţin 12 reprezentanţi ai forţelor de securitate afgane au fost ucişi în cursul mai multor atacuri violente în noaptea de luni spre marţi, relatează DPA, citând oficiali afgani, transmite şi agerpres.

Cel puţin opt ofiţeri de poliţie au fost ucişi, iar alţi doi răniţi în urma unui atac al insurgenţilor împotriva unui punct de control din districtul Zebak în provincia Badakhshan (nordul ţării), a specificat un responsabil local.

Citeşte şi: Ancheta Wirecard CUTREMURĂ Germania: Elita politică și financiară a fost prinsă într-un SCANDAL imens! – Black News

În provincia Herat (vest), cel puţin doi membri ai forţelor de securitate au fost ucişi şi alţi 15 răniţi, după ce un atacator sinucigaş a intrat cu maşina plină cu explozibili în sediul poliţiei din districtul Ghoryan, conform unor oficiali afgani.

Într-un comunicat, guvernul provinciei Badakhshan menţionează că peste 10 civili, între care copii, figurează printre răniţi. Patru case de locuit au fost distruse şi multe altele au fost parţial avariate, conform aceluiaşi text.


La Kabul, un ofiţer al armatei şi şoferul său au fost ucişi de trăgători neidentificaţi, a declarat poliţia.

Talibanii au revendicat doar atacurile din provincia Badakhshan, în timp ce responsabili guvernamentali i-au acuzat pe insurgenţi de atacuri.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat săptămâna trecută retragerea trupelor americane din Afganistan până la 11 septembrie, dincolo de data de 1 mai convenită anterior de precedenta administraţie Trump cu talibanii.

Citeşte şi: Omega-3 şi vitamina D reduc riscul de îmbolnăvire cu COVID-19 – Black News

În replică, talibanii au anunţat că nu vor participa la conferinţa de pace interafgană la înalt nivel din Turcia, prevăzută să aibă loc sâmbătă.

Potrivit unor surse, Pakistanul, Qatarul şi Turcia exercită presiuni asupra talibanilor pentru a-i determina să participe.

Experţii anticipează un război civil devastator dacă părţile beligerante nu ajung la un acord politic înainte de retragerea totală a forţelor internaţionale din Afganistan, notează DPA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.