StiripesurseȘtirile zileiBashar al-Assad vrea un nou mandat de președinte în Siria

Bashar al-Assad vrea un nou mandat de președinte în Siria

Publicat:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad şi-a depus miercuri candidatura pentru al treilea mandat la alegerile programate pentru 26 mai, a anunţat preşedintele parlamentului, citat de media oficiale, potrivit Reuters și agerpres.

Alegerile prezidenţiale au fost anunţate duminică de parlament. Este al doilea astfel de scrutin de când, în urmă cu zece ani, a început războiul care a răvăşit această ţară condusă de Bashar al-Assad.

Citește și: Polițistul Derek Chauvin este VINOVAT de asasinarea lui George Floyd

Washingtonul şi opoziţia siriană au denunţat alegerile, spunând că sunt o farsă prin care se urmăreşte consolidarea puterii lui Assad.

În vârstă de 55 de ani, Assad, care i-a succedat în funcţie tatălui său Hafez, la moarta acestuia în 2000, a fost reales în 2007 şi 2014 pentru câte un mandat de şapte ani şi este considerat favorit la acest nou scrutin, în absenţa unei concurenţe serioase.


Data alegerilor a fost fixată la 26 mai “pentru cetăţenii sirieni instalaţi pe teritoriul sirian”, a spus duminică preşedintele parlamentului, Hammuda Sabagh, adăugând că sirienii din străinătate vor vota în ambasadele lor la 20 mai.

Candidaţii trebuie să fi trăit în Siria pentru cel puţin ultimii zece ani, ceea ce împiedică participarea reprezentanţilor opoziţiei aflaţi în exil.

Răvăşită de războiul declanşat în 2011, economia siriană suferă de asemenea şi din cauza sancţiunilor occidentale şi a crizei financiare din Libanul vecin, în timp ce moneda naţională trece printr-o depreciere fără precedent.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a împlinit 95 de ani

Conflictul a devenit mult mai complex de-a lungul anilor, odată cu implicarea unor puteri străine şi cu înmulţirea facţiunilor armate.

Războiul a făcut până acum 388.000 de morţi şi a dus la strămutarea a milioane de persoane.

Puterea lui Bashar al-Assad, susţinută de Rusia şi Iran, a obţinut victorii în serie în faţa rebelilor slăbiţi şi a preluat din nou controlul asupra majorităţii teritoriului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nereguli în evidența patrimoniului gestionat de MEC

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a emis o opinie de audit cu rezerve asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC)...

Se anunță Moldova Pride 2026

Platforma organizațiilor LGBTQ+ a anunțat programul festivalului Moldova Pride 2026, ajuns. Evenimentul se va desfășura sub sloganul: „Dragostea creează, legea protejează”, potrivit postului public...

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului Republica Moldova și Turcia se străduiesc să consolideze cooperarea în domeniile culturii, patrimoniului și...

CMC refuză înființarea unei instituții pentru relații interetnice

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a respins proiectul de înființare a unei instituții publice dedicate relațiilor interetnice. Citește și: Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.