StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Braziliei a aprobat reducerea bugetului pentru mediu,a doua zi după...

Preşedintele Braziliei a aprobat reducerea bugetului pentru mediu,a doua zi după angajamentele asumate la summitul SUA privind clima

Publicat:

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a aprobat vineri o reducere cu 24% faţă de anul trecut a bugetului alocat mediului pe 2021, la numai o zi după ce s-a angajat să majoreze cheltuielile pentru a împiedica despăduririle, relatează Reuters, potrivit agerpres

Joi, în cadrul summitului consacrat climei organizat de SUA, Bolsonaro a promis că va dubla până în 2030 bugetul alocat protecţiei mediului şi opririi tăierilor ilegale de păduri, iar administraţia Statelor Unite a salutat acest obiectiv, reprezentând o schimbare de ton pentru liderul de extremă dreapta. Totuşi, mulţi militanţi pentru mediu au atenţionat că nu vor lua în serios angajamentele sale până nu vor vedea un progres real.

Citește și : Aleksei Navalnîi IESE din greva foamei

Peste mai puţin de 24 de ore, Bolsonaro a promulgat bugetul federal pe 2021 ce prevede între altele 2 miliarde de reali (365 milioane dolari) pentru Ministerul mediului şi agenţiile sale, faţă de 2,6 miliarde de reali anul trecut. Cheltuielile pot fi însă ajustate pe parcursul anului.

“Un simplu discurs nu este suficient”, a subliniat deputatul Rodrigo Agostinho, liderul grupului pentru mediu din Congresul brazilian. “Brazilia trebuie să-şi facă lecţiile”, a îndemnat acesta.


Mai târziu vineri, ministrul mediului, Ricardo Salles, a postat pe social media o solicitare adresată Ministerului Economiei privind o finanţare suplimentară cu 270 de milioane de reali a agenţiei pentru mediu Ibama şi a serviciului pentru parcurile naţionale, Institutul pentru biodiversitate ICMBio.

Citește și : Țările baltice susțin Cehia în conflictul cu Rusia și expulzează patru diplomaţi ai Moscovei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.