StiripesurseȘtirile zileiPeste un miliard de doze de vaccin administrate în întreaga lume

Peste un miliard de doze de vaccin administrate în întreaga lume

Publicat:

Peste un miliard de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate în întreaga lume, la mai puţin de cinci luni de la începerea primelor campanii de vaccinare în masă în decembrie, potrivit unei numărători realizate de AFP sâmbătă la orele 17.45 GMT, potrivit agerpres

Cel puţin 1.002.938.540 de doze au fost injectate în 207 de ţări sau teritorii, conform acestui bilanţ întocmit pe baza datelor oficiale. Mai mult de jumătate din total (58%) au fost administrate în trei ţări: Statele Unite (225,6 milioane), China (216,1 milioane) şi India (138,4 milioane).

Citește și : Netanyahu lansează un apel la calm după violenţele din Ierusalim

Dar, raportat la populaţie, Israelul este liderul, circa şase din zece israelieni fiind deja complet vaccinaţi.

Urmează în plutonul din frunte ţări ca Marea Britanie (49% din populaţie a primit cel puţin o doză), Emiratele Arabe Unite (peste 51%), Statele Unite (42%), Chile (41%), Bahrein (38%) sau Uruguay (32%).


În Uniunea Europeană, 128 de milioane de doze au fost administrate la 21% din populaţie. Cu mult în spatele Maltei (47%) şi Ungariei (37%), campioane ale celor 27, ţările cele mai populate din UE se situează în jurul mediei europene: Franţa (20,5%), Germania (22,6%), Italia (19,9%) şi Spania (22,3%).

În timp ce doza cu numărul 500 de milioane a fost administrată după patru luni, la 25 martie, a durat mai puţin de o lună pentru a dubla datele.

Dacă majoritatea ţărilor sărace au început să vaccineze, în principal datorită mecanismului Covax (OMS, alianţa Gavi şi coaliţia Cepi), vaccinarea rămâne un privilegiu al ţărilor cu “venituri ridicate” în sensul definit de Banca Mondială, unde locuieşte 16% din omenire, dar concentrează 47% din dozele injectate în lume.

Ţările cu venituri mici se mulţumesc deocamdată cu 0,2% din doze.

Pe glob, 12 ţări nu au început încă vaccinarea: şapte în Africa (Tanzania, Madagascar, Burkina Faso, Ciad, Burundi, Republica Centrafricană, Eritreea), trei în Oceania (Vanuatu, Samoa, Kiribati), una în Asia (Coreea de Nord) şi una în Caraibe (Haiti).

Citește și : Premierul Paşinian califică drept o ‘măsură foarte puternică’ recunoaşterea de către SUA a genocidului armean

În pofida controverselor al căror obiect este, vaccinul AstraZeneca/Oxford este cel mai răspândit în lume, deoarece este administrat în trei sferturi din ţările şi teritoriile care vaccinează (cel puţin 156 din 207, 75%).

El devansează Pfizer/BioNTech (cel puţin 91 de ţări, 44%), Moderna (cel puţin 46 de ţări, 22%), Sinopharm (cel puţin 41, 20%), Sputnik V (cel puţin 32, 15%) şi Sinovac (cel puţin 21, 10%).

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un nou maxim istoric pentru creditele ipotecare din Moldova

Interesul moldovenilor pentru cumpărarea unei locuințe cu ajutorul unui credit bancar continuă să crească. În prima jumătate a anului 2026, băncile au acordat aproximativ...

Președintele APG: Găgăuzia trebuie să desemneze candidații pentru organul electoral, iar CEC să-i aprobe

Găgăuzia trebuie să participe la formarea organului electoral regional prin desemnarea candidaților, iar Comisia Electorală Centrală să examineze și să aprobe aceste candidaturi, susține...

O adolescentă de 17 ani a murit într-un accident cu ATV-ul

O adolescentă de 17 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier produs aseară, în jurul orei 22:00, în localitatea Stolniceni, raionul Ungheni. Cazul este...

Încă o dronă a fost doborâtă pe teritoriul României, în zona Sulina-Chilia. Este a treia în mai puțin de 48 de ore

O a treia dronă a fost doborâtă duminică în zona Sulina-Chilia, a anunțat președintele Nicuşor Dan. ”O nouă dronă a fost doborâtă în această...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.