StiripesurseȘtirile zileiIngenuity a zburat pentru a treia oară pe Marte cu o...

Ingenuity a zburat pentru a treia oară pe Marte cu o viteză de 7 km/h

Publicat:

Mini-elicopterul trimis de NASA pe Marte, Ingenuity, a efectuat duminică al treilea zbor pe ”Planeta Roşie”, deplasându-se mai departe şi mai repede decât a făcut-o în celelalte două misiuni anterioare, atingând 7 km/h, a anunţat agenţia spaţială americană, citată de AFP, potrivit agerpres.

După un prim zbor în care mini-elicopterul a planat şi un al doilea zbor aproape staţionar, Ingenuity a parcurs apoi 50 de metri, atingând o viteză de 2 metri pe secundă, sau 7 kilometri la oră.

Citeşte şi: UE îşi deschide porţile pentru americanii vaccinaţi – Black News

”Zborul de astăzi corespunde cu ceea ce am planificat, însă a fost totuşi incredibil”, a declarat managerul programului, Dave Lavery, citat într-un comunicat emis de la sediul NASA din Washington.

Roverul Perseverance, la bordul căruia a sosit pe suprafaţa planetei Marte mini-elicopterul cu o greutate de 1,8 kilograme, a filmat acest al treilea zbor de 80 de secunde. NASA a anunţat duminică că filmările vor fi trimise pe Pământ în zilele următoare.


Acest zbor cu deplasare laterală a fost un test pentru sistemul de navigaţie autonomă al elicopterului, care efectuează acest traseu pe baza informaţiilor primite în prealabil. ”Dacă Ingenuity zboară prea repede, algoritmul de zbor nu poate identifica terenul”, a explicat NASA.

Densitatea foarte scăzută a aerului marţian (1% din cea a atmosferei terestre) a obligat echipele NASA să proiecteze un elicopter ultra-uşor, ale cărui elice se învârt mult mai repede decât cele ale unui motor standard, pentru a-l putea face să decoleze.

Agenţia spaţială pregăteşte un al patrulea zbor.

Citeşte şi: RENUNŢAŢI la distanțarea socială în iunie pentru a oferi oamenilor control asupra vieții lor, cer oamenii de știință – Black News

Gradul de dificultate creşte în cadrul acestor zboruri pentru a testa limitele Ingenuity.

Experimentul Ingenuity se va opri indiferent de rezultate peste aproximativ o lună, pentru a-i permite roverului Perseverance, la bordul căruia mini-elicopterul a ajuns pe Marte, să se dedice misiunii sale principale: căutarea urmelor care ar putea să ateste prezenţa unor forme străvechi de viaţă pe “Planeta Roşie”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Agriculturii a prezentat un raport privind programul de lucru privind integrarea sectorului agricol în UE

Programul de lucru privind integrarea sectorului agricol în Uniunea Europeană a fost prezentat ieri de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) în cadrul reuniunii...

Infrastructura de apă și canalizare din satul Telița, modernizată cu sprijinul Japoniei

Infrastructura de apă și canalizare din satul Telița, raionul Anenii Noi, a fost modernizată cu sprijinul Guvernului Japoniei, care a oferit un grant de...

Satul European/Europa este aproape: Apeducte, drumuri și instituții publice sunt modernizate în 122 de localități prin programele guvernamentale

Apeducte și sisteme de canalizare, drumuri locale, instituții publice, grupe de creșă și rețele de iluminat stradal sunt modernizate în 122 de localități din...

Noi prețuri la carburanți

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat noile prețuri plafon la carburanți, pentru data de 10 iunie. Astfel, un litru de benzină A95 va...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.