StiripesurseȘtirile zileiDeţinuţii ruşi ar putea fi trimişi la muncă în Extremul Orient!...

Deţinuţii ruşi ar putea fi trimişi la muncă în Extremul Orient! Trebuie să termine calea ferată Baikal-Amur

Publicat:

Rusia are în vedere utilizarea deţinuţilor din închisori pentru a extinde o linie de cale ferată în Extremul Orient, arată un document guvernamental, în condiţiile în care Moscova se confruntă cu o penurie a forţei de muncă din cauza lipsei mobilităţii pe piaţa forţei de muncă pe fondul pandemiei de COVID-19, potrivit Reuters şi agerpres.

Restricţiile legate de pandemie i-au determinat pe mulţi lucrători migranţi să părăsească Rusia, iar autorităţile ruse au avertizat că proiectele din domeniul construcţiilor ar putea să încetinească.

Citeşte şi: UE îşi deschide porţile pentru americanii vaccinaţi – Black News

Rusia a trimis deja soldaţi în termen la construirea unui segment al căii sale principale Baikal-Amur (BAM) în Extremul Orient pentru a putea transporta mai mult cărbune şi oţel către porturi cu scopul de a le exporta în Asia.

Potrivit ziarului economic rus Kommersant, 3.000 de militari urmează să înceapă să lucreze la acest şantier în acest an. Dar până acum Căile Ferate Ruse au mobilizat doar aproximativ 5.000 de lucrători din cei 15.000 necesari.


La ora actuală, autorităţile ruse iau în considerare utilizarea deţinuţilor la extinderea liniei Baikal-Amur în cadrul unui proiect de peste 6 trilioane de ruble (79 miliarde dolari) de modernizare şi extindere a respectivei infrastructuri.

Documentul, redactat de biroul vicepremierului Marat Husnullin, cere Ministerului Transporturilor, Serviciului Federal al Penitenciarelor şi Căilor Ferate (RJD, acronimul în limba rusă) – compania de stat care gestionează vasta reţea feroviară naţională – să evalueze fezabilitatea utilizării deţinuţilor la construirea căii ferate în Extremul Orient.

Conform documentului, publicat în premieră de ziarul Kommersant şi consultat luni de Reuters, celor trei organisme li se cere să evalueze până la 14 mai posibilitatea folosirii deţinuţilor la lucrările de construire a infrastructurii feroviare pe linia principală Baikal-Amur şi la liniile căii ferate transsiberiene.

Citeşte şi: RENUNŢAŢI la distanțarea socială în iunie pentru a oferi oamenilor control asupra vieții lor, cer oamenii de știință – Black News

Niciunul dintre organismele vizate şi nici biroul vicepremierului Husnullin nu au dorit să facă vreun comentariu referitor la documentul apărut în presă.

Deţinuţii din vastul sistem de lagăre de muncă GULAG din perioada Uniunii Sovietice au fost folosiţi în anii 1930 la construirea unor porţiuni a căii ferate BAM şi la dezvoltarea unor importante zone din Siberia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Troleibuzele de pe ruta 29 sunt redirecționate

Atenție, troleibuzele de Ruta nr. 29 sunt redirecționate de pe str. Mitr. Gavriil Bănulescu-Bodoni - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt - str. Mihai...

Prețul mașinilor ar putea crește la anul

Autoritățile intenționează să introducă TVA la importul automobilelor, măsură care ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Citește și: Instructorii auto vor...

BERD revizuiește prognoza de creștere pentru Moldova

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere prognoza de creștere economică a Moldovei pentru 2026, pe fondul riscurilor cauzate de...

Zeci de străini nu au fost lăsați să intre în țară

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 31...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.