StiripesurseȘtirile zileiTedros Adhanom Ghebreyesus: Situaţia în India este 'mai mult decât sfâşietoare'

Tedros Adhanom Ghebreyesus: Situaţia în India este ‘mai mult decât sfâşietoare’

Publicat:

Situaţia în India, unde pandemia COVID-19 a atins o gravitate fără precedent, este ”mai mult decât sfâşietoare”, a declarat luni la o conferinţă de presă directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a atras atenţia cât de importantă este vaccinarea, transmite AFP, potrivit agerpres

”OMS face tot ce poate, furnizând (Indiei) materiale şi echipamente esenţiale, în special mii de concentratoare de oxigen, spitale de campanie mobile prefabricate şi materiale de laborator”, a adăugat Tedros, după ce varianta indiană a coronavirusului a creat haos în această ţară cu peste 1,3 miliarde de locuitori, căreia numeroase ţări au anunţat că îi vor oferi ajutoare sanitare de urgenţă.

Citește și : PPE cere BLOCAREA fondurilor europene pentru Cehia

India a înregistrat duminică un record mondial de aproape 350.000 de cazuri de COVID-19 într-o singură zi. În capitala New Delhi martorii descriu culoare de spitale pline cu paturi şi tărgi şi familii implorând în zadar să li se dea apropiaţilor oxigen sau să fie internaţi, unii murind la uşa spitalelor.

”Niciodată până acum importanţa vaccinării nu a fost atât de evidentă”, a subliniat directorul general al OMS.


Colapsul sistemului sanitar indian este parţial atribuit noii variante a coronavirusului SARS-CoV-2, denumită B.1.617, detectată iniţial în octombrie în vestul Indiei. Ea este descrisă drept ”dublu mutantă”, întrucât are două mutaţii preocupante la nivelul proteinei spike prin care coronavirusul se ataşează de celulele umane.

Prima mutaţie, E484Q, este apropiată de cea deja observată la variantele coronavirusului sud-africană şi braziliană (E484K), suspectată că reduce eficacitatea vaccinurilor anti-COVID-19 existente şi sporeşte riscul de reinfectare.

Citește și : Franţa îşi redeschide clasele pentru elevii de şcoală primară

A doua mutaţie, L452R, este de asemenea prezentă la varianta descoperită în California şi ea ar putea antrena creşterea transmiterii virusului.

Este prima dată când aceste mutaţii sunt detectate împreună la o variantă ce are o răspândire semnificativă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.