StiripesurseȘtirile zileiKamala Harris promite o abordare 'umană' în criza migraţiei din America

Kamala Harris promite o abordare ‘umană’ în criza migraţiei din America

Publicat:

Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a promis o abordare “umană” în criza migraţiei, într-o întâlnire virtuală, luni, cu preşedintele Guatemalei, Alejandro Giammattei, relatează dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

“Statele Unite intenţionează să crească ajutorul pentru regiune şi să încurajeze cooperarea pentru a gestiona migraţia într-un mod eficient, sigur şi uman”, a declarat Harris.

Citește și: O bandă de traficanţi de droguri planifica asasinarea vicepremierului muntenegrean

Ea a menţionat cauzele “acute” care îi îndeamnă pe guatemalezi să-şi părăsească ţara, între care recentele uragane, seceta persistentă şi pagubele create de pandemia de COVID-19, subliniind totodată că între cauzele “de bază” ale migraţiei se numără sărăcia, corupţia şi violenţele împotriva minorităţilor şi femeilor.

“Vrem să cooperăm cu (autorităţile guatemaleze) pentru a reglementa atât cauzele acute, cât şi pe cele fundamentale, într-un fel care să le dea guatemalezilor speranţa că vor exista oportunităţi pentru ei dacă rămân acasă”, a spus vicepreşedinta SUA.


Preşedintele Guatemalei a asigurat la rândul său că guvernul său doreşte un parteneriat cu SUA “cu obiectivul comun de a eradica nu doar sărăcia, ci şi cauzele atâtor rele care ne afectează”.

După întâlnire, vicepreşedinta SUA a anunţat creşterea cu 310 milioane de dolari a ajutorului umanitar din partea Washingtonului “în faţa situaţiei cumplite şi suferinţelor acute a milioane de oameni din El Salvador, Guatemala şi Honduras”, se precizează într-un comunicat al Casei Albe.

Guatemala va spori la rândul său dispozitivele de securitate la graniţele sale de nord şi de sud, potrivit aceluiaşi comunicat.

Cele două guverne au convenit totodată asupra necesităţii de a înfiinţa canale ordonate şi legale pentru migranţi şi asupra deschiderii de Centre de resurse pentru migranţi în Guatemala care să “ofere servicii celor care caută o cale legală de migraţie, precum şi celor care au nevoie de protecţie şi azil”.

Citește și: Fotbalul englezesc BOICOTEAZĂ total rețelele sociale ca răspuns la abuzul online

Kamala Harris intenţionează să meargă în vizită în Guatemala în iunie.

Noul preşedinte american Joe Biden s-a angajat să opereze schimbări majore în politica de imigraţie a SUA, iar recenta creştere dramatică a trecerilor ilegale ale frontierei dintre SUA şi Mexic a fost atribuită în parte faptului că migranţii din America centrală au crezut că au şanse mai mari de a li se permite rămânerea în Statele Unite cu administraţia Biden decât în timpul celei precedente a lui Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.