StiripesurseSintezeArabia Saudită a distrus o navă-capcană în Marea Roşie

Arabia Saudită a distrus o navă-capcană în Marea Roşie

Publicat:

Forţele saudite au distrus marţi o ambarcaţiune încărcată cu explozibili în largul portului Yanbu, aproape 870 km vest de Riad pe coasta Mării Roşii, potrivit Ministerului Apărării saudit, citat de France Presse, potrivit agerpres.

“Un vas fără prezenţă umană la bord, încărcat cu bombe, a fost interceptat şi distrus în această dimineaţă”, menţionează ministerul într-un comunicat, publicat de agenţia oficială SPA.

Citește și: O bandă de traficanţi de droguri planifica asasinarea vicepremierului muntenegrean

“Unităţile navale au putut detecta şi urmări ambarcaţiunea încărcată cu bombe în apele Mării Roşii, în largul coastelor Yanbu”, situat la aproximativ 1.000 km nord de frontiera cu Yemenul, înainte de a o distruge, adaugă ministerul.

Riadul a anunţat deschiderea unei anchete cu privire la această tentativă de atac, o acţiune nerevendicată deocamdată.


Incidentul intervine în timp ce luptele s-au intensificat în Yemen între forţele guvernamentale susţinute de Arabia Saudită şi rebelii houthi, aliaţi ai Iranului.

Insurgenţii desfăşoară o ofensivă sângeroasă cu scopul de a ocupa regiunea Marib, ultimul bastion al guvernului yemenit în nordul ţării.

Societatea de securitate maritimă Dryad Global a indicat pe Twitter că a primit informaţii potrivit cărora o navă a fost “atacată” în largul Yanbu. Dar a precizat apoi că nava “nu a fost implicată în incident” şi că ea continuă” să ancheteze.

Citește și: Fotbalul englezesc BOICOTEAZĂ total rețelele sociale ca răspuns la abuzul online

Adversari ai coaliţiei militare conduse de Arabia Saudită care intervine în războiul din Yemen din 2015, houthi şi-au intensificat în ultimul timp loviturile cu drone şi cu rachete împotriva ţintelor saudite, în special vizând instalaţii petroliere.

Rebelii au utilizat şi în trecut ambarcaţiuni capcană împotriva regatului saudit.

Săptămâna trecută, Grecia a declarat că urmează să transfere o baterie de rachete antirachetă Patriot în Arabia Saudită pentru a proteja infrastructurile energetice. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.