StiripesurseSintezeFinalizarea listei candidaţilor la alegerile prezidenţiale din Siria; cel puţin 44...

Finalizarea listei candidaţilor la alegerile prezidenţiale din Siria; cel puţin 44 de persoane şi-au depus candidaturile

Publicat:

Parlamentul sirian urmează să finalizeze, miercuri, lista candidaţilor la alegerile prezidenţiale programate pentru 26 mai, un vot ce pare deja să fie dat preşedintelui Bashar al-Assad, la putere deja de două decenii, relatează France Presse, potrivit agerpres.   

Înalta Curte Constituţională a declarat că cel puţin 44 de persoane şi-au depus candidaturile, potrivit presei locale.

Citește și : Şeful BioNTech este încrezător că vaccinul său poate învinge mutaţia virusului din India

Pentru a candida la funcţia supremă, solicitanţii trebuie să obţină sprijinul a 35 de deputaţi din cei 250 ai Parlamentului – aproape toţi aparţinând partidului Baas al lui Assad – până miercuri seară, potrivit secretarului general al parlamentului, Salloum al-Salloum, citat de cotidianul pro-Damasc Al-Watan.

Nu a fost precizată nicio dată pentru anunţarea listei finale a candidaţilor la aceste alegeri considerate de mulţi drept un simulacru al democraţiei.


Scrutinul va fi al doilea organizat de la începutul unui conflict devastator în 2011 ce a făcut peste 388.000 de morţi şi a strămutat mai mult de jumătate din populaţia siriană.

Cu excepţia lui Assad, aşteptat să candideze pentru un al patrulea mandat, candidaţii sunt în mare parte necunoscuţi. Pentru prima dată, au aplicat şi femei.

Legea electorală impune candidaţilor să fi trăit în Siria o perioadă de 10 ani “încontinuu” la depunerea candidaturii, împiedicând de facto să se prezinte personalităţi exilate ale opoziţiei.

În 2014, Bashar al-Assad a câştigat alegerile cu peste 88% din voturi. Doar doi concurenţi au fost în cursă.

Actualul preşedinte a ajuns la putere în 2000 prin referendum după moartea tatălui său, Hafez al-Assad, care s-a aflat în fruntea Siriei timp de trei decenii.

Citește și : DE CE lipseşte oxigenul medical în India şi CUM este el fabricat?

Parlamentul sirian va invita la alegerile din 26 mai numai reprezentanţi din state ”frăţeşti şi prietene”, relatează agenţia EFE. Legislativul de la Damasc a inclus în această listă 14 state, respectiv Rusia, China, Iran, Belarus, Venezuela, Cuba, Ecuador, Nicaragua, Bolivia, Algeria, Oman, Mauritania, Armenia şi Africa de Sud.

Alegerile prezidenţiale din 26 mai intervin într-un context de colaps economic, marcat de o cădere a monedei naţionale faţă de dolar şi o explozie a inflaţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.